Cristian Moşneanu

ꙮꙮꙮꙮꙮꙮꙮ

 

În conştiinţa colectivă a oamenilor,  Hermes Trismegistus este cunoscut cu un mare alchimist din Alexandria. Tot din acest punct de vedere, el este asociat ca un personaj care poartă un trident în mână, cele trei braţe ale tridentului reprezentând, simbolic, razele iluminării sale. Este cunoscut, de asemenea, ca fiind un mare iniţiat, iar adepţii lui sunt cunoscuţi cu numele de Ermetici.

Despre asocierea dintre patronimul Trismegistus, care în limba greacă însemnă “De trei ori Mare” şi  Hermes există mai multe ipoteze:

  • Una din ipoteză ne induce ideea că epitetul vine de la tripla origine a lui  Hermes: greacă, egipteană și romană (zeul grec Hermes, zeul roman Mercur, zeul Egiptean Thoth).
  • Altă variantă ne arată că această denumire are legătură cu faptul că Hermes ar poseda trei părţi din întreaga înţelepciune a lumii: alchimia, teurgia, astrologia. Această teorie poate avea ca argument pozitiv cele trei ştiinţe libere care sunt relevate pe tăbliţele de Smarald care îi sunt atribuite lui Hermes.
  • După unele surse, Trismegistres/ Trismegistrus derivă de la un epitet al lui Thoth găsit la Templu din Esna: “Thoth Cel Mare, Cel Mare, Cel Mare”.
  • După unii scritori gnostici şi creştini timpurii, Hermes Trismegistus a fost fie un contemporan al lui Moise, făcând parte dintr-o a treia generaţie de profeţi (cel de-al treilea mare profet), după Enoch şi Noe, fiind încadrat ca un rege, preot  şi filozof egiptean.
  • În lumea musulmano-arabă, o teorie din secolul al X-lea d. Hr ne iterează ideea că  denumirea Trismegister apare datorită faptului că Hermes afirmă că singura natură divină se găseşte doar în Trinitate.
  • În reprezentările arheologice din Dacia, Hermes este înfăţişat ca o divinitate care are trei capete, care în accepţiunea noastră, corelate cu simbolistica dacică pot reprezenta cele trei planuri: subpământean, teluric şi celest.

Hermes TrismegustusDubla denumire greaco-egipteană a aceluiaşi personaj, Hermes-Toth este pusă pe seama călătoriei marelui profet  în Egipt. Deşi nu se ştie exact, călătoria sa a fost plasată la apariţia celei mai vechi dinastii de Faraoni ai Egiptului, cu mult înainte de zilele lui Moise.  Unii cercetători  îl consideră contemporan cu  Avraam și susțin că acesta a dobândit o parte din cunoștințele sale mistice de la însuși Hermes[1]. La romani este identificat cu Mercur, iar în unele culturi este identificat chiar cu Moise .  În credinţa islamică, Hermes Trismegistus ar fi una şi aceași persoană cu Enoh-Idrīs şi este considerat profetul “de dinainte”,, părintele alchimiei şi străbunicul lui Noe[2]. Ceea ce este interesant, este că Hermes se regăseşte şi la Daci. Pentru strămoşii noştri, Hermes cu denumirea de Arimes-Sarmis, apărătorul Sarmizegetusei era considerat a fi o divinitate protectoare pastorală ce purta un toiag cu trei “figuri geometrice” în cap, fiind de fapt o divintate a pelasgilor – strămoşii dacilor[3].

Hermes este considerat  a fi cel care a inventat scrisul  şi limbajul, magia, astromia şi alchimia.

O altă ipoteză pe care nu o îmbrăţişăm, este că au existat două personaje cu numele de Hermes. Unul ar fi fost un înţelept ale cărui scrieri ar fi rămas pe tăbliţe sau coloane de piatră a căror existenţă s-a pierdut cu timpul, iar un al doilea ar fi fost cel care le-a descoperit ulterior şi apoi le-a răspândit.

Primele menţiuni ale patronimului Trismegistres şi scrierile sale  se găsesc în lucrarea  Legatio-ul a lui Athenagoras Atenianul[4] (cc. 133-190 d.Hr.) și într-un fragment scris de Philo of Byblos[5], în jurul anilor 64-141 d.H. După alte surse, termenul de Trismegistres/Trismegistrus apare prima dată în procesul-verbal al unei reuniuni a consiliului cultului Ibis, organizat în 172 î.Hr., în apropiere de Memphis, în Egipt[6].

Scrierile care au fost incluse în secolul III d. Hr. în Alexandria în Hermetica, au fost cunoscute de către scriitorii gnostici care se găseau în mediul spiritual al Bibliotecii din Nag Hammadi, din secolele III- IV d. Hr[7]. Astfel că, Tertulian în tratatul său intitulat De anima[8], îl va menţiona de mai multe ori pe Mercurius Aegytus ca un învăţat al cunoaşterii destinului pământesc şi celest al sufletului omului[9].

În lucrarea Stromates[10] Clement din Alexandria (cca. 150-220), vorbind despre procesiunile din  templele egiptene aferente  secolelor II-III dr. Hr., spune că erau conduse de un preot care purta la el două cărţi despre muzică, care îi erau atribuite lui Hermes. Tot Clement afirmă că au existat patruzeci şi două de cărţi care au fost redactate de către Hermes: 36 din ele conţineau, aproape în totalitate, filozofia egipteană, iar restul de şase erau tratate medicale despre alcătuirea corpului omenesc, boli, organe, remedii, oftalmii şi ginecologie[11].

Înaintea Evului Mediu Timpuriu, cel care se va apleca cel mai profund asupra lui Hermes Trismegistus va fi  scriitorul şi apologetul creștin de limbă latină Lactanţiu (240-320 d. Hr.). Acesta va face mai multe referiri în trei dintre scrierile sale[12]. Astfel că, în Cartea I, Lactanțiu scria următoarele:   “Egiptenii îl numesc Thoth,  iar după el a fost numită  prima lună a anului lor, adică septembrie. Tot el a construit și un oraș, care are numele grecesc Hermopolis (orașul lui Mercur), iar locuitorii din Phenae îl onorează cu închinare religioasă.  Și deși era un om, totuși era de o vechime mare și era era plin de toate învăţăturile, astfel încât cunoașterea atâtor ştiinţe şi arte a făcut să primească numele de Trismegistus. El a scris cărți,  care se referă la cunoașterea lucrurilor divine, în care se afirmă măreția Dumnezeului suprem și unic și face mențiune despre El prin aceleași nume pe care îl folosim şi noi:  Dumnezeu și Tatăl. El <Trismegistus> a spus că El era fără nume și că, din cauza unității Sale, El nu necesită particularitatea unui nume. Acestea sunt propriile sale cuvinte: “Dumnezeu este unul, şi pentru că este singurul, nu are nevoie de un nume, pentru că cel care există în sine este fără nume”.  Prin urmare, Dumnezeu nu are nume, pentru că El este singur; nici nu este nevoie de un nume adecvat, cu excepția cazurilor în care o multitudine de persoane necesită o marcă distinctivă, astfel încât să puteți desemna fiecare persoană prin propria sa marcă și apelare. Dar Dumnezeu, pentru că El este întotdeauna unul, nu are un nume particular[13]. În accepţiunea lui Lactanţiu care era contemporan cu apariţia ştiinţei libere  hermetice, Trismegistus nu a fost un zeu ci un om, profet sau învăţat, care a trăit cu mult înaintea lui. Tot de aici aflăm indirect că înainte de a merge în Egipt, Hermes s-ar fi aflat în zonele cum ar fi cele romane sau greceşti. Cu alte cuvinte Trismegistres ar fi fost un “învăţat” universal  ale cărui gnoze s-au regăsit în mai  multe culturi, datorită călătoriilor făcute în mai multe zone ale omenirii. Tot de la Lactanţiu aflăm foarte clar că patronimul Trismegistres  vine de la  cele trei înţelepciuni pe are acesta le deţinea (chiar dacă Lactanţiu nu le menţionează) şi nu de la faptul că îl întâlnim ca zeu în trei culturi diferite. Indirect rezultă că  Hermes a fost euxemerizat după moarte[14]. Lactanțiu a fost întru totul de acord cu ceea ce propovăduia ştiinţa liberă hermetică despre adevăratul Dumnezeu. Se poate constata că Lactanţiu a avut acces şi a studiat în profunzime textul din “Dialogul Perfect” (Asclepius) unde se vorbeşte despre Unicitatea lui Dumnezeu şi despre faptul că Dumnezeu nu are nume sau înglobează toate numele. 

În Cartea a II-a, capitolul XVI, Lactanţiu încadrează demonii în două categorii: cei din Cer şi cei care au rămas pe pământ. Pentru protecția omului faţă de demoni, indiferent categoriei lor,  el  subscrie întru totul spuselor  lui Trismegistres. “Pe scurt, Hermes afirmă că cei care l-au cunoscut pe Dumnezeu nu sunt numai feriți de atacurile demonilor, dar nici măcar nu sunt legați de soartă. Singura protecție, spune el, este evlavia, căci pentru un om evlavioşi, nici demonul rău, nici soarta nu au nicio putere: căci Dumnezeu îl salvează pe omul evlavios de orice rău; pentru că singurul lucru bun din oameni este evlavia (…)[15]”.

În Cartea a IV-a, capitolul VI,  Lactanţiu subliniază că: “există un Fiu al Dumnezeului Cel Preaînalt, care posedă cea mai mare putere, se arată nu numai prin rostirile unanime ale profeților, ci și prin declarația lui Trismegistus (…). Hermes, în cartea care se numește Cuvântul perfect, a folosit aceste cuvinte: <Domnul și Creatorul tuturor lucrurilor, pe care am considerat-o corect să-L chemăm pe Dumnezeu, deoarece El a făcut ca al doilea Dumnezeu să fie vizibil și sensibil>”[16]. De aici rezultă foarte clar că scrierile care compuneau “Asclepius” (scriere contemporană) sunt mult anteriore lui Lactanţiu şi acesta îl pune pe Hermes în rândul marilor profeţi, cum ar fi profetul biblic Anania care a vorbit despre venirea lui Iisus pe pământ. Analiza lui Lactanţiu este cât se poate de clară şi corectă. El identifică corect pe “al doilea Dumnezeu” cu Iisus în “Dialogul perfect”, deoarece Hermes îi dă acestuia atributele de “vizibil și sensibil”. Vizibil se referă la întrupare în  corp omenesc, iar sensibil se referă la faptul că putea fi afectat de lucrurile care sunt pământeşti, cum ar fi suferinţa fizică.

În Cartea a IV-a, capitolul XI, scriitorul gnostic scrie următoarele: Pentru Trismegistus, care prin anumite mijloace sau altele a căutat în profunzime  tot Adevărul, a descris adesea excelența și măreția cuvântului, după cum declară instanța menționată anterior, în care recunoaște că există un discurs inefabil și sacru, a cărui relație depășește  măsura capacității omului[17]. Din aceste spuse Lactanţiu creştin recunoaşte indirect că scrierile lui Hermes Trismegistus sunt de inspiraţie Divină.

Didymss cel Orb (cca 313-398 d. Hr.) citând texte din Hermetica[18] îl vede pe Trismegistus  drept un profet păgân precursor al creştinismului[19].

Chiril din Alexandria (378 – 444 d. Hr.) pentru a combate ideologia anti-creştină a lui Iulian Apostatul va folosi în lucrarea Contra Iulium fragmente pe care i le atribuie lui Hermes[20].

Augustinus Hipponensis (354 – 430 d. Hr.) în lucrarea sa De Cicitae dei  a comentat profeţia lui Hermes Trismegistus despre dispariţia politeismului egiptean şi instalarea unei religii monteiste[21].

Referindu-ne la Evul Mediu Timpuriu (500-1000 d. Hr.) nu avem niciun fel de referinţă despre ştiinţa liberă hermetică sau despre Hermes Trimegistres. Informaţii vom găsi însă, începând cu secolul IX în lumea arabă,  la  autorii musulmani.  Aceştia au considerat că Hermes a fost un profet adevărat care a trăit înaintea potopului, fiind identificat cu Idris sau cu Enoh[22].

În perioada Evului Mediu Mijlociu (1000 – aprox.1350 d. Hr.) se cunoşteau foarte puţine lucruri despre Hermetică. Primele menţiuni apar în Italia la eruditul Albertus Magnus[23]. El a avut acces la  fragmentul “Liber XXIV philosophorum”, din Asclepius,  care trata întrebarea: Care este numele lui Dumnezeu?, fragment pe care îl preia de la de la Lactanţiu şi de la Chiril. Legat de Coprus Hermeticus, primul care s-a referti la el sub forma pe care o cunoaştem astăzi, a fost bizantinul Michael Psellus[24] în secolul al XI-lea[25].

Câteva secole mai târziu, discursurile hermetice sunt redescoperite de un anume Leonardo de Pistoia, un călugăr în slujba lui Cosimo de Medici. În 1460 acesta aduce scrierile lui Hermes la Florența. În 1463, Marsilio Ficino traduce în latină textul Corpusul Hermeticus[26] format din paisprezece discursuri.  Prietenul său, Tommaso Benci, va face o traducere în italiană în același an, pe baza traducerii latine a lui Ficino. Prima ediție a traducerii lui Ficino apare în 1471.

În iarna  anului 1491-1492, la Florenţa, Ficino se va întâlni cu umanistul francez Jacques Lefevre d’ Etaples[27] şi  vor discuta despre scrierile hermetice. După aceea, Lefevre va duce în Franţa prima ediție a traducerii lui Ficino cu un adaos de comentarii,  În 1554 a fost publicată prima ediție a textului grecesc, editat de Adrien Turnebe, un profesor de limba greacă la Colegiul Regal, a cărui student a fost, printre alţii, Pierre de Ronsard. O nouă traducere a unui text grecesc corectat, a fost publicat în 1574 de  alchimistul Foix de Candale Bishop. În același an a fost publicată traducerea în limba franceză. Într-un comentariu elaborat, publicat cinci ani mai târziu, el a subliniat mai multe corespondențe cu creștinismul[28].

În limba olandeză, prima traducere a fost făcută în 1574 de către Plantin, dar nu a fost publicată pentru publicul larg. Prima tipăritură a fost făcută în 1607 de J. P. Schagen, un prieten al alchimistului Cornelis Drebbel. Traducerea următoare a fost făcută de A.W. Van Beyerland[29].

Într-una din lucrările sale dedicate Istoriei Bisericii publicate în anul 1614, omul de litere englez Isaac Casaubon va aminti în câteva rânduri despre scrierile hermetice pe care le considera mult mai noi decât sunt considerate a fi.  Prima traducere în engleză apare însă abia în anul 1650, fiind retipărită şapte ani mai târziu.

În limba germană, prima traducere apare abia în anul 1706. Această dată relativ târzie nu implică faptul că nu a existat nici un interes în hermetică în Europa Centrală, ci dimpotrivă. Medicul  și filozoful Paracelsus (1493-1541) a inserat din filosofia hermetică în propriul său sistem idiosyncratic. De asemenea, Michael Maier (1568-1622) face referire în mod regulat la Hermes și scrierile sale[30].

Renașterea gândirii ezoterice care a avut loc în  secolul al XIX-lea a făcut ca scrierile hermetice să fie aduse în lumină în cercurile mistice, roza-crucienilor[31] şi teozofilor.  Relația strânsă dintre Hermetica și Gnosticism a fost observată prin descifrarea hieroglifelor egiptene în anul 1822 care a permis studierea legăturii dintre Hermes şi Thot[32].  Prima ediție critică a Corpus Hermeticum și textele conexe au apărut abia în anii 1945-54. Textul în limba greacă a fost editat de A. D. Nock și tradus în franceză de A.J. Festugière[33]. Pe baza acestei ediții a apărut în anul 1985 la Barcelona şi traducerea în limba spaniolă. În italiană ediţia critică a fost publicată în Veneția în 1987. O ediţie critică în limba engleză a fost făcută  de Brian P. Copenhaver, în  1992[34]. Traducerea în germană a fost făcută de Jens Holzhausen şi publicată la  Stuttgart în 1995[35].

[1] Referinţe în acest sens se dau în lucrarea Kybalion.  A se vedea, mai jos nota de subsol cu referinţă despre această lucrare.

[2] Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice, Editura Herald, Bucureşti, 2007, p. 159.

[3] Cf. Nicolae Densușianu, op.cit., p. 1017-1021. A se vedea capitolul intitulat “Domnia lui Hermes (Arimis)”.

[4] David Runia, Philo in Early Christian Literature, Fortress Press, 1993, pp. 105–109. Athenagoras (133-190 d.Hr.) a fost un apolog creștin de dinaintea Consiliului de la Niceea, La început a fost filozof, iar ulterior s-a  convertit la creștinism. El este numit “Athenagoras, Atenianul, Filozoful și Creștinul”, deoarece există dovezi că a fost  platonist înainte de a fi crştin.

[5] Peter Barr Reid, Philon of Byblos, in “The Oxford Classical Dictionary”, Oxford University Press,  New York, 1991, pp. 823. Philo din  Byblos (64 – 141 d.hr.), cunoscut și sub numele de Herennius Philon, a fost un scriitor şi colecţionar de lucrări vechi despre gramatică, lexicoane și istorice în limba greacă. El este cunoscut în principal pentru istoria sa feniciană asamblată din scrierile din Sanchuniathon.

[6] B. P.Copenhave, op.cit., pp. XIV.

[7] Silviu Lupaşc,  Hermes Trismegistres şi teologia Sufi a şcolii din Basra, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, pp. 5

[8] Ibidem.

[9] Tertulian, De anima aprud. Andrei-Jean Festugiere, La Revelation d’ Hermes Trismegistre, III, Les Belles Lettres, 2006, pp. 1-2.

[10] Clement D’ Alexandrie, Les Stomates, Stomate II, Edition du Craft, Paris, 1954, pp. 127.

[11] Silviu Lupaşc,  op.cit., p. 6.

[12] Lactantius, Divinarum Institutionum (The divine institutes), Translated in English by Philip Schaff, Omnes Libri Collecti, [http://www.documentacatholicaomnia.eu/03d/02400320,_Lactantius,_Divinarum_Institutionum_[Omnes_Libri_Collecti]_[Schaff],_EN.pdf  accesat la data de 15 februarie 2020]. În acest compendiu, informaţiile despre Trismegistus apar în:  Cartea I. A închinării false a zeilor cu referiri despre Trismegistrul în Capitolul VI- “Despre mărturiile divine și despre Sibyls  și predicțiile lor”, Cartea  a II-a. De la origine Erorii în Capitolul XV –“Despre corupția îngerilor și cele două feluri de demoni”,   Cartea a IV-a. Despre Înțelepciune Adevărată și Religie în Capitolul VI-  “Atotputernicul Dumnezeu a născut pe Fiul Său  şi Mărturiile Sibyls și ale lui Trismegistus cu privire la El” şi în capitolul Capitolul IX- “Din Cuvântul lui Dumnezeu”.

[13] Lactanţius, op.cit., p.19.  Cartea I. A închinării false a zeilor cu referiri despre Trismegistrul în Capitolul VI- “Despre mărturiile divine și despre Sibyls  și predicțiile lor”. [Book I. Of the False Worship of the Gods.Chapter VI-Of Divine Testimonies, and of the Sibyls and Their Predictions].

[14] Datorită faptelor pe care le-a făcut în timpul vieţii a fost trecut în rândul zeilor după trecerea la cele veșnice. Acest lucru este valabil la majoritatea zeilor din panteonul grecesc.

[15] Ibidem, p. 93. Cartea a II-a. De la originea erorii. Capitolul XVI. Demonii nu au putere asupra celor care sunt stabiliți în credință. [Book II. Of the Origin of Error.Chapter XVI-That Demons Have No Power Over Those Who are Established in the Faith.]”In short, Hermes affirms that those who have known God are not only safe from the attacks of demons, but that they are not even bound by fate. „The only protection,” he says, „is piety, for over a pious man neither evil demon nor fate has any power: for God rescues the pious man from all evil; for the one and only good thing among men is piety.” And what piety is, he testifies in another place, in these words: „For piety is the knowledge of God.” Asclepius also, his disciple, more fully expressed the same sentiment in that finished discourse which he wrote to the king. Each of them, in truth, affirms that the demons are the enemies and harassers of men, and on this account Trismegistus calls them wicked angels; so far was he from being ignorant that from heavenly beings they were corrupted, and began to be earthly.

[16] Ibidem, p. 153. Cartea a IV-a. Despre Înțelepciune Adevărată și Religie în Capitolul VI-  “Atotputernicul Dumnezeu a născut pe Fiul Său  şi Mărturiile Sibyls și ale lui Trismegistus cu privire la El” .[Book IV. Of True Wisdom and Religion. Chapter VI-Almighty God Begat His Son; And the Testimonies of the Sibyls and of Trismegistus Concerning Him]. “But that there is a Son of the Most High God, who is possessed of the greatest power, is shown not only by the unanimous utterances of the prophets, but also by the declaration of Trismegistus and the predictions of the Sibyls. Hermes, in the book which is entitled The Perfect Word, made use of these words: „The Lord and Creator of all things, whom we have thought right to call God, since He made the second God visible and sensible.

[17] Ibidem, pp. 157.Cartea a IV-a. Despre Înțelepciune Adevărată și Religie în Capitolul IX- “Din Cuvântul lui Dumnezeu”.

[Chapter IX.Of the Word of God].  “For Trismegistus, who by some means or other searched into almost all truth, often described the excellence and majesty of the word, as the instance before mentioned declares, in which he acknowledges that there is an ineffable and sacred speech, the relation of which exceeds the measure of man’s ability.”

[18] Norman Russel, The Doctrine of Dification in the Greek Patristic Tradition, Oxford University Press, New York, 2006, pp. 51-52.

[19] Silviu Lupaşc,  op.cit., pp. 6.

[20] Ibidem, pp. 7.

[21] Augustin Hipponensis, De Civitae Dei, VIII, 23-24 aprud. Jaques Paul Migne, Patrologia Latina, XLI, Edition Petit Montague, 1844-1845,  pp. 13.

[22] Silviu Lupaşc,  op.cit., pp. 8.

[23] Athanasios Rinotas, Alchemy and Creation in the Work of Albertus Magnus, in  “Journal of philosophy”, vol III, Leuven, 2018, pp. 61-74. Albertus Magnus  supranumit şi Albert cel Mare (1195-1280) a fost unul din cei mai reprezentativi filozofi creștini ai Evului Mediu. A fost un profesorul al lui Toma din Aquino și al lui Pedro Hispano, viitor papă Ioan al XXI-lea.  Opera lui Albert cel Mare a fost editată în 1899 în 38 de volume, incluzând texte de o mare varietate (inclusiv despre scrierile hermetice) care acoperă domenii ca teologia, logica, botanica, zoologia, astronomia, mineralogia, chimia, psihologia.

[24] Mihail Psellos (?- 1078), a fost unul dintre cei mai mari gânditori bizantini, platonician, unul din cei care a pus bazele scolasticii. Psellos mărturisește că a aprofundat studiul științelor profane din dorința de a contribui la completarea științei teologice.

[25] Michael Psellos, Chronographia, Harmondsworth, 1982, p. 73.

[26] The Letters of Marsilio Ficino, Translated from the Latin by members of the Language Department of the School of Economic Science, Shepheard – Walwayan Publisheres, London, 2009, p. XVI.

[27] Jacques Lefèvre d’Étaples, Stanford Encyclopedia of Philosophy, [https://plato.stanford.edu/entries/lefevre-etaples,accesat la data de 14 februarie 2020]. Jacques Lefèvre d’Étaples (c. 1450-1536) a predat filozofia la Universitatea din Paris în jurul anilor 1490 până în 1508. Lefèvre a călătorit în Italia în 1491, 1500 și 1507. Aici s-a întâlnit cu Ermolao Barbaro, Giovanni Pico della Mirandola, Marsilio Ficino, Angelo Poliziano și alți umaniști celebri. El însuși a devenit celebru pentru numeroasele introduceri, comentarii și ediții referitoare la operele filozofice pe care le-a publicat la Paris.

[28] Isabelle Pantin, Les commentaires de Lefèvre d’Etaples au Corpus Hermeticum, in Présence d’Hermès Trismégiste, edited by Antoine Faivre, Éditions Albin Michel, Paris, 1988, pp. 167–83.

[29] Esotérisme, gnoses & imaginaire symbolique: mélanges offerts à Antoine Faivre,  Edite par Richard Caron, Petters, Leuven, 2001,  p. 132.

[30] Michael Maier, Symbola aureae mensae duodecim nationum, Typis Antonij Hummij, impensis Lucae Iennis, 1617, p. 2, 5, passim.

[31] A se vedea  Réne Guénon, Le voile d’Isis, Biblioteque Chacornac, Paris, 1934.

[32] A se vedea lucrarea Richard Pietschmann, Hermes Trismegistos, Creative Media Partners, Aurora, 1875.

[33] A se vedea Christian H. Bull,  The Tradition of  Hermes Trismegistus, Brill, Leiden- Boston, 2018, pp. 7.

[34] A se vedea lucrarea Brian P. Copenhaver , Hermetica: The Greek Corpus Hermeticum and the Latin Asclepius in a New English with notes and Introducion, Cambridge University Press, 1992.

[35] A se vedea Jens Holzhausen, Das Corpus Hermeticum Deutsch: Übersetzung, Darstellung und Kommentierung in drei Teilen, Frommann-Holzboog, 1997.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

⸫⸫⸫⸫©2021 Cristian Moşneanu ⸫ Toate drepturile rezervate ⸫ Site cu content original⸫ Contact: cristian.mosneanu@gmail.com⸫⸫⸫⸫⸫