Frumusețea poate fi descrisă ca un concept abstract, care poate fi înțeleasă doar atunci când te uiți în ochii unei femei şi poţi vedea ce poartă în suflet și în inimă cu adevărat. Acest fapt nu este unul pe care poți să ți-l însușești într-un moment al vieții, ci dacă Dumnezeu te hărăzește cu el, îl poți cultiva și desăvârşi odată cu trecerea timpului. Copilă fiind, Missy și-a îndreptat pașii către tot ce este bun și frumos. Acest fapt a ajutat-o ca pe întreg parcursul vieții, să poată scoate la lumină tot ce este mai bun și mai frumos din oameni. De altfel, cel mai bun sfat pe care îl oferă fiului său, Carol, este acela în care îi spune că ceea ne înnobiliează, este rezultatul a ceea ce dăruim.
Fire simţitoare, nu a putut rămâne impasibilă nici măcar o clipă la tot ce natura în mărinimia ei ne-a hărăzit în a fi viu colorat sau parfumat. Crinul Maicii Domnului este acea minunată și parfumată floare, pe care Maria a descoperit-o în primii pași ai vieții sale și a purtat-o în suflet, inimă și în simțiri peste tot pe unde Divinitatea i-a hărăzit să își poarte pașii, lăsând-o ca o proprie amprentă în toate colțurile grădinilor Măriei Sale. Ce altă carte de vizită mai bună pentru sensibilitatea unui om poate fi mai potrivită decât aceste amprente?
Ce sacrificiu mai mare poate fi în viața unui om, decât acela în care este obligat să nu își poată duce destinul după cum îi dictează inima? A fi membru al unei Case Regale, și mai ales femeie, nu era tocmai cel mai fericit lucru. Începând cu vârsta de 13 ani, când frumusețea angelică de copil s-a transformat într-o amețitoare extază a Afroditei, Maria a fost pusă în fața faptului împlinit, ca cel puțin fiecare bărbat care intra în contact cu ea, să o admire sau să se îndrăgostească de ea. Au fost câteva situațiile, în care Maria a răspuns sentimentelor acelor galanți bărbați de viță nobilă sau nu. Crunt a fost momentul în care Maria, datorită stindardului pe care ȋl purta, a fost obligată să își alăture destinul alături de un om aproape necunoscut. Firește, în aceeași situatie a fost şi Ferdinand.
Ajunsă ȋntr-o Românie total diferită din toate punctele de vedere, faţă de tot ce cunoscuse până atunci şi trăind sub supravegherea regelui Carol, acel maniac al ordinii așa cum îl numea Maria, cu foarte multe privațiuni și numai îndatoriri impuse tot de rege, ea ajunge încet-încet să își creioneze propriul univers, decorând încăperile sălașului construit special pentru ea si Ferdinand, după propria-i viziune a vieții. Prin recunoașterea faptului că tot ce era românesc construit în palatul din Cotroceni îi aparținea ei, ne-a arătat că începuse deja să îndrăgească și să iubească această țară.
După câțiva ani, legătura dintre ea și România era una indistructibilă: prin asocierea ei la cauza artiștilor români, este cea care a purtat stindardul formării unui nou curent autohton în artă, încercând să elimine tot ceea ce era copie adusă din străinătate. Chiar ea a afirmat, că a fost nevoie de un ochi străin în artă pentru a translata identitatea acestui popor și culori pastelate și forme noi. Ȋn această perioadă de dinaintea domniei ar fi putut face mai mult pentu această țară, nu a reușit ȋnsă. Nu că nu și-ar fi dorit, dar a trăit tot timpul în umbra regelui Carol care s-a ocupat continuu de formarea viitorului cuplu regal al României. Regele și-a dus sarcinile la bun sfârșit, așa cum şi-a propus, dovadă fiind acțiunile Mariei și ale lui Ferdinand dupa încoronare.
Ȋn momentul ȋn care a devenit regină, Maria a fost primită cu un entuziasm de nedescris de către întreg poporul român, fie el simplu țăran, fie el om politic.
Se spune despre un om, că adevăratul lui caracter se vede în momentele cele mai grele ale vieții. Acele lucruri inimaginabil de grele pentru poporul român au făcut ca regina să își arate virtuţile. Atât de grele, încât regina, după cum ea însăși sublinia, făceau să aibă dimineți în care nu își mai dorea să se trezească. Ne referim aici, bineînțeles la prima Conflagrație Mondială. Acum este momentul când regina intră în scenă, dându-şi jos coroana de regină și punându-și mitra de soră medicală. Această mitră nu a fost un lucru simbolic, ci a fost un fel de mantră, cu ajutorul căreia regina s-a metamorfozat, devenind mama tuturor românilor. Cuvintele nu sunt deloc exagerate, din contră, sunt prea puțin bogate pentru a putea sublinia rolul reginei. Fiecare român care a intrat în contact cu ea, fie el tânăr, bătrân sau orfan, fie el rănit pe front, fără mâini şi fără picioare, ori bolnav de gripa spaniolă sau tifos, s-a bucurat în mod egal de atenția și îngrijirea reginei. Ce altă regină mai cunoașteți, care să meargă în linia întâi prin noroi și printre gloanțe să se îngrijească de soldați? Poate că acesta este și motivul pentru care iubirea pentru această țară, a fost cel mai profund sentiment pe care l-a nutrit vreodată. Ajungând a-i cunoaşte pe soldații despre care spunea că sunt bravi, dârji și foarte modești multumindu-se cu foarte puțin, a cunoscut talpa și inima acestui popor. Alături de acești bravi ostași a cunoscut exact acele părți urâte, pe care în general unii conducători nu vor să le vadă. Vaiete, oameni mutilaţi, mizerie și oameni plini de păduchi au fost probabil lucrurile care i-au întărit cugetul, că ea trebuie să facă cu adevărat ceva pentru poporul român. Pe front nu a purtat nici măcar mănuși de cauciuc pentru a se feri de boli și avea dreptate să nu le poarte. Cum puteau acei oameni să sărute mâinile reginei cu mănuși de cauciuc pe ele? Tot ceea ce a făcut regina pe front, a fost deliberat și asumat, de altfel gripa de care se îmbolnăvise a fost aproape să îi aducă sfârșitul. Se spune că atunci când cad copaci în pădure, cei care au suflet îl aud. Poate că acei copaci căzuți au fost lacrimile de sânge vărsate pe pământul țării de poporul român, iar însăși întruchiparea bunătăţii sufleteşti a fost chiar regina. Nu vorbim aici neapărat de acei soldați tineri, ci și de cei bătrâni care la 70 de ani și după o viață plină de huzur și multă amărăciune, au văzut în Maria întruchiparea acelei liniști, pe care ei și-au dorit-o dintotdeauna. Înțelepciunea lor dobândită și moștenită din generație în generaţie a făcut să poată vedea în regină, ceea ce a fost ea cu adevărat… Acea ultimă făptură din cutia Pandorei a poporului român: Speranţa. Şi da! Regina a fost întruchiparea speranței, cu și prin ea idealul poporului român a devenit realitatea visului milenar.
Când ceea ce cu truda armelor și prin pierderea a zeci de mii de fii ai acestei țări, era să nu fie dus la bun sfârșit, regina însăși merge la Paris pentru a-i convinge pe acei politicieni atât de nerecunoscători la eforturile poporului român. Regina reușește din nou! Nu este concluzia mea! Au spus-o în cor, atât politicienii români cât și cei străini. Ea a reuşit să smulgă promisiunea lui Georges Clémenceau, celui care a prezidat Conferința de Pace de la Paris, că o să facă tot ceea ce poate pentru poporul român. Şi Clémenceau şi-a ţinut cuvântul față de regină.
Momentul încoronării ca regină a României Mari nu a fost un simplu moment de care Maria a profitat. Entuziasmul aproape transcendent de care ea s-a bucurat în rândul poporului, în momentul în care a pus pentru prima oară pe cap coroana de regină a României Mari, a fost pe deplin recunoașterea sacrificiului pe care ea l-a făcut pentru această țară. Rolul ei nu se oprește aici. După ce pe bună dreptate, în cea mai mare măsură ea fost cea care a făcut să se împlinească visul secular al poporului român, era rândul ca regina să pună pe hartă România acolo unde îi era locul. Nici un conducător de stat român nu a făcut atât lobby pentru țara noastră cum a făcut regina. Nici un alt conducător român nu a fost primit cu atâta bucurie de către o mare putere, precum a fost primită regina în SUA. Nici un conducător de stat străin nu a respectat vreun conducător român, cum a fost regina respecatată. Chiar și cei mai duri oameni politici străini care au fost în preajma reginei, se simțeau intimidați.
Cu toate acestea, nu cred că al nostru popor poate recompensa pe mama noastră regină pentru ceea ce ne-a dăruit. De aceea, este de datoria noastră să îi păstrăm memoria vie și să facem cât se poate de mult cunoscută personalitatea acestui om cu totul și cu totul deosebit.
Exact cum se întâmplă în mod normal în viață de multe ori, cum lucruri de neînțeles ne trec prin minte, prin faţa ochilor sau le trăim, nici ultimele zile ale reginei nu au fost cele pe care le merita. O boală necruțătoare sau poate, cine știe, acel episod ȋn care poate a primit de la Carol glontele destinat celuilalt fiu al ei, Nicolae, a făcut ca regina să plece prea devreme din rândul poporului pe care l-a iubit atât de mult si care a iubit-o atât de mult! Chiar și înainte de a-și da obștescul duh, a cerut să fie îmbrăcată în rochie albă, iar doliul să fie transformat din negru în culoarea ei preferată, mov. Cine știe, poate regina a intuit că negru este stindardul cu care poporul român a mărșăluit prin istorie secole la rând. Poate culoarea mov, care are ca semnificație luciditate și actiuni cugetate, echilibru între pământ și cer, simțuri și spirit, patimă și înțelepciune, a fost aleasă pentru că regina își dorea ca acest popor, nedezlipit inimii sale să treacă într-o nouă etapă.
Fie ca memoria reginei să rămână vie în cugetul și inimile noastre pentru eternitate. Fie ca spiritul ei să vegheze necontenit la bunăstarea acestui popor! Fie ca regina să fie privită ca model de patriotism de fiecare dată, când uităm cine suntem cu adevărat!
Moşneanu, Cristian, Reginei Maria, în Retrăiri istorice în veacul XXI-sesiune de comunicări ştiinţifice- Centenarul Marii Uniri, Vol XII, Editura ROCART, Bucureşti, 2018, p. 342- 331 (Volum publicată sub egida Academiei oamenilor de ştiinţă din România)
