Personalitate cu un loc bine conturat în galeria marilor revoluționari radicali ai secolului al XIX-lea în spațiul central-est european, Nicolae Bălcescu s-a bucurat de o posteritate care fie i-a acordat un rol secund în a doua jumătate a veacului naționalităților, fie l-a ridicat la un nivel de prim rang, de „prim-solist” pe scena „primăverii popoarelor” între revoluționarii români ai epocii emancipatorilor (cum este îndeobște cunoscută generația pașoptistă), supralicitare impusă de către regimul încheiat odată cu anul 1989. Între aceste extreme, ușor identificabile în producția istoriografică, figura lui Nicolae Bălcescu a inspirat un număr respectabil de literați și creatori din varii domenii, mai cu seamă datorită destinului său tragic, convingerilor sale susținute cu multă fermitate și modului în care și-a afirmat crezul în vocația și destinul națiunii sale. Mazzinian prin afiliere ideatică, inspirat de idealurile libertății și fraternității, căutător ardent al simbolurilor oferite de istoria neamului său în proiectul realizării marilor obiective de ordin social și național ale epocii, Nicolae Bălcescu, un ideocrat, în sensul deplin al termenului, rămâne profund ancorat în conștiința publică drept personalitate exemplară a „redeșteptării” naționale românești, a modernizării și democratizării, a începutului sincronizării noastre – niciodată depline – cu Europa apuseană.
Între temele care i-au preocupat pe cei care i-au dedicat monografii și au realizat analize documentate asupra vieții și activității sale, apartenența sa la ordine inițiatice fraternale, la Francmasonerie , mai ales, a fost mereu un subiect fie ocultat, mai ales în scrierile perioadei regimului comunist, fie intens subliniat în literatura românească – nu foarte bogată încă – dedicată istoriei Francmasoneriei române, rolului și locului său în viața societății românești moderne și contemporane.
Înainte de a aborda subiectul relației pe care Nicolae Bălcescu a avut-o cu asociaționismul fraternal modern, cu Francmasoneria epocii în care a trăit, se cuvine a face câteva precizări de ordin general, menite a familiariza cu tematica un cititor mai puțin obișnuit cu astfel de subiecte, adesea obiect al elucubrațiilor conspiraționiste de tip latomofob sau chiar latomofag (dacă avem în vedere termenii prin care Jiri Pragman desemnează diferite grade ale fobiei sociale față de masoni).
Asociaționismul fraternal a însoțit destinul comunităților umane din cele mai vechi timpuri, îmbrăcând forme și tipologii diferite. El a urmărit ca prin această formă de aglutinare la nivelul societăților (confraternități) să obțină un anume fel de coerență a membrilor uniți sub reguli comune, cu scopuri de ordin adesea escatologic, fără însă a asuma un tip de legăminte și conduite asemănătoare celor necesare accederii într-un ordin religios. În mod limpede, asociaționismul fraternal modern nu se rezumă la Francmasonerie, regulară, neregulară (iregulară) sau „sălbatică”, ci cuprinde numeroase alte forme. „Frați” și-au spus și își spun încă numeroși membri ai unor culte și confesiuni, recunoscute sau nu de către factorii decidenți din societățile și țările în care s-au manifestat și se manifestă. Formula a fost folosită și în diverse asociații și societăți paramasonice, sau fără caracter francmasonic, active pe tărâm național, social și/sau cultural (Turliuc, 2017, pp. 537-545).
Fraternalismul este o formă de înrudire simbolică cu adânci rădăcini în istoria umanității. Fraternalismul modern, așa cum a apărut el ca urmare a transformărilor profunde produse de Renaștere și Reformă în spațiul european occidental și cum s-a dezvoltat pe fondul iluminist la nivel continental, reprezintă o formă culturală cu semnificative resurse sociale (Clawson, 1989). Dimensiunea spirituală nereligioasă devine treptat dominantă și, așa cum o prestigioasă cercetătoare sublinia, capătă patru caracteristici esențiale: un idiom corporativ, un ritual, un regim al proprietății și, în fine, o ideologie a masculinității. Toate acestea se regăsesc în varii proporții, dar consistent, în ghilde și bresle, în companionaj (asociațiile de călătorie), în confraternitățile modernității timpurii, în lojile francmasonice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în sindicatele și organizațiile sociale de tip fratern din America secolului al XIX-lea (Ibidem, pp.4-5). Potențialul de resursă socială notabilă al ordinelor fraternale (francmasonice, cu precădere) consta în capacitatea organizatorică, de coordonare și de mobilizare pentru atingerea diferitelor scopuri, prin rețele de comunicare bine puse la punct și prin ceea ce numim astăzi networking. Fraternalismul se bazează pe alteritate și excludere, extrăgându-și de aici o putere simbolică, chiar dacă acest lucru pare paradoxal. Ca realitate socială bazată pe ritual, fraternalismul are și o semnificație culturală pentru acțiunea socială în care se implică structurile bazate pe acest principiu. În multe situații, fraternalismul a fost îmbrățișat de cei care au dorit înlăturarea vechii ordini de lucruri din societățile în care trăiau, de cei care aspirau la un „miracol social” concretizat în pace și armonie la acest nivel, de cei care, în alt plan, aspirau la acumularea unui capital social devenit important și relevant în lumea modernă (Blach & Gravestock, 2006).
De la mijlocul veacului al XIX-lea, faimoasa deviză a Revoluției Franceze din 1789 a devenit și un mot d’ordre al Francmasoneriei, arătând astfel angajamentul ei de tip universalist în promovarea unor noi valori și principii fundamentale și acompaniind ceea ce numim cu toții „drepturile omului”. Cu mult timp înainte de Revoluția Franceză, Francmasoneria s-a pronunțat în favoarea rațiunii, a progresului, a meliorismului social și a capacității omului de a se perfecționa pe sine și, în acest fel, de a deveni nu doar un factor activ al schimbării societății, ci și un model pentru semenii săi, influențând și fiind influențat de Zeitgeist (spiritul vremii).
Una dintre cele mai evocatoare definiții dată Francmasoneriei – în literatură există câteva duzini de astfel de încercări de definire – sugerează că ea reprezintă „o știință a moralității, ascunsă sub vălul alegoriei și ilustrată prin simboluri”( Mackey, 2013, p. 9). Miezul filosofiei (doctrinei) Francmasoneriei regulare este concepția unicității lui Dumnezeu și a nemuririi sufletului, de aici derivând toate aspectele relevante ale acesteia. Deviza Francmasoneriei regulare poate fi rezumată și astfel: „Progresul uman este cauza noastră, libertatea gândirii este dorința noastră supremă, libertatea conștiinței este misiunea noastră și garantarea drepturilor egale pentru toți oamenii este ținta noastră finală” (Jacson, 2010, pp. 286-287). Nenumăratele dezbateri vizând caracterul „secret” sau „discret” al acestei forme de coagulare fraternală de-a lungul timpului au generat nu numai prolixe explicații, dar și multe confuzii (voite sau nu) datorate ignoranței, intereselor particulare și, de ce nu, prostiei fabulatorii, care au alimentat mereu un public dornic de explicații simplificatoare, de subiecte spumoase, gata să identifice un „țap ispășitor” pentru toate cele ce necesită o explicație mai adâncă și, uneori, mai sofisticată. Teoriile conspirației au acompaniat istoria tuturor comunităților și societăților de-a lungul vremurilor și au funcționat perfect în calitate de panaceu pentru „neliniștile”, „îngrijorările”, „temerile” și altele asemenea complexe resimțite în diverse secvențe cronotopice, la diverse niveluri ale societății. De ce, totuși, Francmasoneria este un subiect predilect al acestor teorii? Răspunsul cel mai simplu este acela că Francmasoneria nu a simțit niciodată nevoia să răspundă oricăror acuzaţii de conspiraționism formulate la adresa ei, cu o singură notabilă excepție, evitând astfel polemici considerate inutile, costisitoare sub aspect moral, temporal și material. Poziția generală a acestei confraternități a fost aceea că Francmasoneria nu face nimic și nu se implică nicăieri, ci doar francmasonii, în calitate de indivizi și membrii ai societății, o pot face, cu titlu personal – evident, dacă doresc acest lucru. Spus altfel, Francmasoneria nu se implică direct în transformarea societății, ci își propune transformarea indivizilor care, la rândul lor, transformă societatea, dacă pot și doresc acest lucru. Departe de a fi un sofism ori o elegantă cale de a evita lungi polemici, această poziție justifică filosofia profundă a acestei structuri care nu oferă mântuire colectivă, privilegii de vreun fel, satisfacerea unor nevoi materiale personale ș.a.m.d. Pe scurt, ea își propune să aducă în rândurile ei oameni buni, pentru a le oferi posibilitatea de a deveni și mai buni prin studiu și efort individual, într-un mediu fraternal. În limbajul devenit comun acum, Francmasoneria este interpretată de unii drept o formă de dezvoltare personală evoluată, desfășurată nu în secvențe cronotopice limitate, ci pe parcursul întregii vieți, în mod continuu și coerent, de la inițiere și până la moarte. Pentru alții, Francmasoneria este o „spiritualitate sapiențială”.
Celebra formulă Libertate, Egalitate, Fraternitate, preluată de Francmasonerie masiv în timpul „primăverii popoarelor” de la mijlocul veacului al XIX-lea, a devenit nu numai un simplu slogan, ci și un deziderat transpus gradual în practică, cu mai multe sau mai puține reușite, la nivel continental și global. Ideea fraternității între indivizi a fost ridicată mai apoi la idealul stabilirii unor astfel de raporturi între națiuni, iar gândirea mazziniană este un exemplu peremptoriu în acest sens. Pe acest fond, Francmasoneria, în pandant cu universalismul ei implicit, a devenit un bastion al afirmării naționale și și-a asumat această dimensiune în mod necontestat. Aflată în avangarda promovării rațiunii și progresului, a încrederii în perfectibilitatea individului și a meliorismului social, Francmasoneria și-a asumat o dimensiune națională lipsită de prejudecăți de ordin antropologic și ferită de contondențele diviziunilor etnice și/sau confesionale, de absurdul unor extremisme politice și doctrinare care au lăsat dâre sângeroase în destinul națiunilor și al umanității în ansamblul său. Pe scurt, fără a avea pretenții de panaceu și fără a manifesta zgomotos intențiile și realizările sale, Francmasoneria a reușit, în multe colțuri ale lumii, să constituie o structură capabilă să promoveze binele, frumosul și înțelepciunea în toate mediile sociale e în care a ființat și activat. În linii generale, acesta a fost și cazul Francmasoneriei române, care a reflectat în evoluția sa toate spasmele prin care a trecut societatea noastră, fiind un barometru fidel al unei efervescente ascensiuni spre modernitate.
După cum naţionalismul se manifestă, la nivelul comun, prin nenumărate forme exprimate în simboluri (steag, cântece, diverse artefacte şi forme culturale, mituri ş.a.m.d.), și Francmasoneria este utilizatoarea simbolului în mai toate manifestările sale. Există o pletoră de imagini care au valoare simbolică pentru Francmasonerie; aceeaşi constatare se poate extinde la ideea naţională. Se poate vorbi de arhitectură masonică, artă, muzică sau altele asemenea, după cum putem vorbi de arhitectură, artă sau muzică naţională, ca să ne rezumăm doar la aceste exemple. Ca şi în cazul identităţilor naţionale, înţelesul precis al unor simboluri, ritualuri sau idei variază în funcţie de timp şi spaţiu; şi francmasonii, lojile sau Marile Loji pot acorda sensuri şi înţelesuri diferite acestora, în funcţie de context şi coordonate spaţio-temporale (Baycrof, 2010, pp. 10-22). Asemenea naţiunii, şi Francmasoneria poate fi considerată o „comunitate imaginată”, ca să preluăm aici celebra formulă a lui Benedict Anderson. O altă similaritate, repede identificabilă, este aceea că ambele sunt mitogenetice. Ele dezvoltă mituri elaborate despre originea lor, se încadrează în „durata lungă a istoriei”, comemorează momentele tragice sau le celebrează pe cele de glorie, în fine, dezvoltă o memorie colectivă bogată în sensuri şi a cărei autenticitate este mai presus de dubiu. Istoria factuală (evenimenţială) poate sau nu să confirme elementele naraţiunii despre origini şi trecutul particular al respectivelor comunităţi, dar aceasta nu împiedică dezvoltarea spiritului de grup, bazat deopotrivă pe elemente raţionale, ca şi pe cele emoţional-afective. O trăsătură comună pentru cele două comunităţi este aceea că ambele trasează linii de demarcaţie clară faţă de alte forme de aglutinare la nivel social, cu menţiunea că Francmasoneria este mult mai strictă în a face diferenţierea între membrii şi nemembrii săi, pornind tocmai de la caracterul limpede voluntar al asocierii lor la vârstă matură şi de la faptul că tradiţiile, valorile şi simbolurile ei sunt rezervate exclusiv membrilor săi. Francmasoneria diferă de naţiune în maniera în care ea nu reprezintă o sursă de legitimare prin ea însăşi şi nu îşi afirmă descendenţa directă dintr-un grup etnic sau dintr-un popor. Din această perspectivă, ea se aseamănă mai mult cu o religie, fără a fi însă una. Identitatea francmasonică, spre deosebire de cea naţională, este mai compatibilă cu alte tipuri de identităţi şi nu are finalităţi de ordin strict politic sau confesional, mai ales în cazul statelor-naţiune apărute odată cu vremurile moderne.
Este relevant faptul că în cursul veacului naţionalităţilor şi în deceniile imediat următoare acestuia principiul autodeterminării naţionale a avut un puternic sprijin în Francmasonerie. Francmasoneria a fost mult influenţată de naţionalismul modern, lipsit însă de latura lui exclusivistă, xenofobă. Dacă în veacul al XVIII-lea şi în primele decenii ale celui următor Francmasoneria s-a apropiat de valorile gândirii iluministe, pe care le-a şi exprimat, ulterior au fost privilegiate valorile naţionale. Juxtapunerea identităţii naţionale cu cea francmasonică, în cazul unor mari personalităţi considerate adesea „părinţi ai patriei”, poate fi câmpul unor interesante investigaţii istorice de ordin identitar. Analiza apartenenţei la Francmasonerie a unor personalităţi reprezentative nu aduce doar o nouă perspectivă istorică ci, mai mult, ajută la completarea unui tablou complex al realităţilor lumii moderne şi contemporane.
În ceea ce privește apartenența lui Nicolae Bălcescu la Francmasonerie, în opinia multora este foarte bine întipărită ideea că a fost unul dintre membrii marcanți ai acestei confraternități. Imaginea lui este strâns legată de Revoluția de la 1848 și, în mai toate articolele de popularizare pe această temă care apar în spațiul virtual (Tănase, 2013; Popovici, 2020), adesea și în presa scrisă, este promovat în egală măsură ca revoluționar de frunte, dar și ca francmason. Totodată, organizațiile masonice din Romania îi consacră evenimente anuale şi ocazionale, tocmai în ideea apartenenței lui la această structură.
Pentru a stabilii cu adevărat dacă Nicolae Bălcescu a fost sau nu francmason, trebuie să ne aplecăm asupra surselor care ne pot lămuri. În prezent, referințele cele mai importante datează din prima jumătate a secolului trecut și aparțin lui I. T. Ulic (Lixandru, 2013, p.87; Bichicean et. al., 2018, pp. 36-37), care a studiat documente de arhivă francmasonice, precum și datele oferite de scurta istorie a Francmasoneriei publicată în nr. 2-4 a revistei „Paza”, din anul 1930 (ed. Daschevici 1930, pp. 2-25), care, foarte probabil, prelua din scrierile sale mai vechi (făcând o compilație a acestora), publicate în anii anteriori chiar în revista menționată (Ulic 1923, pp. 9-10). În ambele surse apare scris „Niculai Bălcescu, Venerabil⸫, București, 1847” (ed. Daschevici, 1930, p.23). De asemenea, într-un articol intitulat Freemasonry in Roumania, din ”The Masonic Philatelist” (Yarry & Boudreau, 1988, pp. 18-21), se precizează că Nicolae Bălcescu a fost inițiat în loja LʼAthénée des Étrangers în anul 1846 (Nestorescu-Bălcești, 2010), pe când acesta se afla la Paris. Informația este incorectă, deoarece loja pariziană a fost închisă de poliție pentru un an și jumătate, începând cu 7 iulie 1846, pentru motivul că la sediul ei se țineau conferințe socialiste (Cretzianu, 1933, p.115), iar singurii masoni români inițiați în această lojă în acea perioadă – Dumitru și Ion Brătianu, Nicolae Cretzianu, precum și C.A. Rosetti (Ibidem, p. 43) – s-au transferat în La Rose du Parfait Silence (Douay & Hertault 2014, p. 379; Nestorescu-Bălcești 2005, p.182, Berindei 2018, p. 41). Dacă Nicolae Bălcescu ar fi făcut parte din loja LʼAthénée des Étrangers la acea vreme, atunci ar fi urmat demersul confraților săi români. Totodată, documentele de arhivă ale acestei loji, din perioada 1848–1852, când Nicolae Bălcescu s-a aflat la Paris în diverse ocazii, nu ne oferă nicio informație privind inițierea sau afilierea lui la această lojă.
Este o certitudine că personajul nostru a fost membru al Frăției (asociaţie cu deviza și/sau parola „Dreptate–Frăție”), structură care nu a fost o lojă masonică (Bichicean, 2017, pp.43- 56), ci o societate secretă inițiatică și politică paramasonică de inspirație carbonară.
Revenind la cea mai veridică referință privitoare la apartenența lui Nicolae Bălcescu la Francmasonerie, cea furnizată de colonelul I. T. Ulic, ea este o sursă secundară apărută la peste cinci decenii distanță de la moartea marelui patriot român. Originea ei – după cum apare în revista „Paza” – este arhiva Suveranului Sanctuar de Memphis-Misraim din România (ed. Daschevici, 1930, p.21), unde se specifică faptul că informația este un extras din tabela de onoare a masonilor din primele trei grade care au fost membri marcanți ai societății civile. Cu alte cuvinte, informația nu provine dintr-un document de arhivă, eventual păstrat în documentele Ritului Memphis-Misraim, ci este o preluare dintr-o sursă oarecare a acestui rit de perfecție masonic.
Modul cum este expusă informația „Niculai Bălcescu, Venerabil ⸫, București, 1847” nu arată clar din ce lojă făcea parte și, în plus, se poate face confuzie cu societatea paramasonică Frăția, la care Nicolae Bălcescu a fost cofondator.
Pentru elucidarea subiectului apartenenței personajului nostru la Francmasonerie, vom folosi două instrumente oferite de metodologia istorică: a) ipoteza istorică, cea care ne poate duce la adevăr, atâta timp cât argumentele în favoarea apartenenței lui Nicolae Bălcescu la Francmasonerie sunt oarecum explicite și mai solide decât cele care ar pleda în detrimentul acestei eventualități; b) tradiția orală istorică, care poate fi acceptată dacă îndeplinește mai multe condiții simultan, esențială fiind aceea de a avea continuitate din momentul primei menționări până în prezent.
Argumentele noastre care susţin ipoteza istorică amintită sunt următoarele: fondarea de către Nicolae Bălcescu, alături de Ion Ghica și Christian Tell, a societății de inspirație masonică (Frăția), faptul că a avut strânse legături cu membrii altor societăți secrete, tot de ispirație masonică (Carbonară), sau că, în cazul lui, cei mai buni prieteni, precum și oamenii cu care a întreprins acțiunile revoluțioare, au fost în majoritatea lor francmasoni, iar acțiunile lor externe în favoarea cauzei naționale au fost demarate cu ajutorul unor personalități europene care făceau parte cert din Francmasonerie. La toate acestea se mai poate adauga și faptul că Nicolae Bălcescu, într-un roman foileton din epocă, inspirat din viața reală, apare ca inițiat și membru fondator al unei loji masonice.
Societățile și asociațiile secrete înființate în Europa, dar și în alte părți ale lumii, cum ar fi cele două Americi, în perioada sfârșitului secolului al XVIII-lea și la începutul celui următor – Carboneria (Edme, 1821, pp. I-II) fiind un bun exemplu – cu particularitățile lor inițiatice, mistice și politice sunt, în bună măsură, rezultatul epocii și ideilor iluministe. Multe dintre ele, așa cum se știe, au fost de inspirație francmasonică în ceea ce privește recrutarea membrilor, în organizarea și structura lor, în valorile și principiile promovate. Multe dintre aceste asociații și societăți se manifestau prin diverse acțiuni clandestine și bine camuflate împotriva regimurilor și ordinii politice din diverse state conduse autoritar. Organizarea lor cuprindea de regulă o ierarhie clară, cu persoane care nu erau cunoscute de toți membrii, în vederea asigurării conspirativității și securității celor implicați. La fel ca în Francmasonerie, în aceste forme de asociaționism fraternal modern se întâlnea practica depunerii unor jurăminte, existau ritualuri de iniţiere, semne de recunoaştere a membrilor şi coduri criptate de comunicare. O diferență semnificativă între societățile și asociațiile secrete de factură iluministă paramasonică (așa cum a fost și Frăția) și Francmasonerie este dată de scopurile urmărite, de mijloacele și metodele folosite și de durata de timp în care erau active, cunoscut fiind faptul că, dacă în cazul celor dintâi activitatea se încheia odată cu atingerea scopurilor, în cea mai mare parte a celor politice, Francmasoneria, în schimb, a fost și este atemporală. Implicarea lui Nicolae Bălcescu în societăți secrete paramasonice de tip carbonar începe încă de la 1840, când, după inițierea sa de către Jean Al. Vaillant (Berindei, 2009, pp. 37-38) în societatea secretă a lui Dimitrie (Mitiță) Filipescu, va participa la complotul împotriva domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Acest episod îi va aduce recluziunea la mănăstirea Mărgineni timp de doi ani.
Apartenența lui Nicolae Bălcescu la societăți secrete paramasonice este strâns legată de relațiile pe care le-a avut cu Ion Ghica, prieten din copilărie, coleg la „Sfântul Sava” (Ghica 2014, p.5; Tistu-Georgescu, 1935, p. 38), unde, printre alții, l-au avut profesor pe Ion Heliade Rădulescu. Ion Ghica i-a fost unul dintre cei mai buni prieteni și confidenți. După eliberarea sa din închisoare , la data de 21 februarie 1843 (Fotino, 1930, p.47), Nicolae Bălcescu va continua să întrețină cele mai strânse legături de prietenie cu Ion Ghica (Tistu-Georgescu, 1935, p. 38). Din acest moment, până în ultimii doi ani de viață ai lui Nicolae Bălcescu, cei doi vor fi nedespărțiți. Ion Ghica a făcut toate demersurile ca acțiunile și scrierile prietenului să fie cât mai larg cunoscute. Amintim, în acest sens, de momentul plecării lui la Iași, când va lua cu el manuscrisul lui Nicolae Bălcescu, intitulat Puterea Armata si Arta Militara de la intemeierea Principatului Valahiei si pana acum, pe care îl va înmâna lui Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, pentru a fi publicat în revista „Propășirea”(Ibidem) și, totodată, mai menționăm introducerea autorului în cercul științific al generalului N. Mavru, unde Nicolae Bălcescu va citi Cântarea României în versiunea românească(ibidem).
Bazele Frăției au fost puse în anul 1843, de către Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell, acest lucru rezultând dintr-o scrisoare (Ghica, 2014, pp. 407-408) trimisă de Ion Ghica lui Vasile Alecsandri. Textul epistolei este următorul: „Într-o noapte pin culesul viilor, pe la 1843, pe când lumina lunei începea a se contopi în razele dimineţei şi ajunsesem în dreptul caselor lui Simeon Marcovici, după un mic sfat între noi doi, în răspântii, în loc s-o luăm la deal, pe la Oteteleşeanu, să ieşim la mine acasă, ne-am hotărât să urmăm pe strada Brezoianu, să ieşim la Mihai-Vodă, şi d-acolo s-o apucăm spre Filaret, să ne ducem să dejunăm cu câte o pereche de cârnaţi trandafiri şi un pahar de must. Ne apropiasem de biserica Sfinţii Apostoli, când întâlnim în cale pe căpitanul Tell, mergând spre cazarma lui de la Mihai-Vodă; şi ne luăm câteşitrei pe drum înainte, pe subt Mitropolie, la viile din deal. Cu cât ne suiam pe coastă, cu atât vorbirea noastră devenea mai aprinsă. Subiectul discuţiunei era acel de toate zilele şi de toate serile. Ne imputam unul altuia; ne făceam răspunzători de starea nenorocită şi umilită a ţărei, aşa că la întoarcerea noastră în vale, la fântână, jurasem să ne consacrăm patriei cu trupul şi cu sufletul, ne legasem fraţi de cruce şi ca fiecare dintre noi trei să se supuie, cu pericolul vieţei şi al averei, la hotărârile celorlalţi doi; chiar în ziua aceea ne-am adunat de am alcătuit statutele şi regulamentele «Frăţiei». Iniţiaţii erau formaţi în grupuri de câte zece, fiecare frate cunoscând numai pe şeful său imediat, diacon, preot sau arhiereu, acel care-l catichisese, îl iniţiase, de la care şi prin care primea ordine şi instrucţiuni şi căruia datora ascultare şi supunere cu pericolul vieţei şi al averei, păstrând secretul cel mai absolut. Deviza era: Dreptate, Frăţie. Statutele, scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine în bibliotecă, în scoarţele Algebrei lui Bourdon (s.n.). La mai 1848, când m-am decis să mă duc la Constantinopol, am dat acel volum în păstrarea Bălcescului, dar el peste două zile mi l-a adus înapoi, zicând că se temea de vreo percheziţiune sau d-o arestare şi că-l credea mai în siguranţă la mine. La plecarea mea din Bucureşti, am pus acea carte împreună cu alte cărţi şi cu notele şi caietele mele din şcoală într-o ladă pe care am lăsat-o în beciu de sub scară, în casa generalului Mavru de la Jicniţa, unde locuiam, astăzi legaţiunea Italiei, casă care a ars la 1856, când devenise spital militar în timpul ocupaţiunei austriace. Acolo, împreună cu casa, s-au mistuit în cenuşă cărţile, hârtiile, tablourile, mobilele şi cu toate obiectele ce posedam”.
Din aceste rânduri rezultă că Frăția a fost o societate de inspirație francmasonică. Elementele care ne indică această direcție pot fi încadrate în două categorii: cele care țin de ezoterism (de caracterul secret al societății), ne referim în acest sens la jurământ, secret și inițiere, precum și elemente administrative. În cea de-a doua situație ne referim la organizarea pe grade, statute, deviză (parola). De asemenea, mai putem adăuga că împărțirea pe grade se încadra atât la partea ezoterică, cât și la partea organizatorică. În ceeea ce privește asemănările dintre Frăția și Francmasonerie, de-a lungul timpului, s-a afirmat că sunt doar de ordin administrativ (Berindei, 2018, p.82).
Inițierea, deși nu este un termen de sorginte masonică, se întâlnește pentru prima oară în această organizație în Constituțiile lui Anderson (1723) (The Constitutions of the Free-masons, 1885, p.51), apoi în Constituțiile Anticilor (1738) unde are următorul înțeles: „Un bărbat poate fi făcut mason sau admis membru într-o lojă privată […]” (Rezon, 1801, p.3), de unde se poate vedea că reprezintă punctul de trecere din viață profană în viața masonică. În masoneria franceză, de unde credem că a fost adoptat de către cei trei fondatori ai societății Frăția, termenul apare în anul 1786, în primul ritual tipărit, intitulat Îndrumătorul masonului (Mainguy, 2008, p. 50), având semnificația de admitere a unui ucenic intr-o lojă francmasonică.
După Iréne Mainguy (Ibidem, p. 51), inițierea înseamnă „începutul și punerea la cale. Este un proces ce servește deschiderii mentale și permite înțelegerea nu numai a aparenței lucrurilor care ne înconjoară, ci și a esenței profunde” (s.n.). Această definiție, care însumează esența acestei terminologii în francmasonerie, se pliază perfect și în cadrul Frăției: cei aceptați trebuiau să își deschidă mintea și sufletul pentru a înţelege care erau scopurile acestei organizații și, totodată, faptul că demersurile ei nu sunt de moment, ci trebuie sa aibă ecou peste timp.
Jurământul masonic reprezintă unul din cele mai importate elemente care conferă caracterul ezoteric al acestei organizații; prin jurământ, francmasonii se leagă între ei în a nu divulga lucrurile care nu pot fi înțelese de profani. Statutul de societate secretă al Frăției rezultă tocmai din jurământul de nedivulgare a planurilor și scopurilor ei. Un element comun al jurământului masonic și al jurământului prestat de membrii Frăției este punerea vieții în slujba organizației. Jean-Pierre Bayard persistă în teoria că Francmasoneria este o societate secretă, chiar dacă ea este astăzi doar una discretă, secretul ei rezidând în „caracterul sacru al ritualurilor, al simbolurilor și al crezurilor care coboară din acel Centru de unde emană spiritul” (Bayard, 2014, p. 21). În ceea ce privește Frăția, caracterul ei sacru era în strânsă legatură cu scopul pe care îl avea, unul non-material.
Organizarea pe grade a Frăției este similară cu cea a Francmasoneriei speculative din primele trei grade. Dacă în organizația secretă românească Frăția întâlnim gradele Diacon, Preot și Arhiereu (terminologii inspirate din religia creștină), în Francmasonerie cele trei grade sunt reprezentate de Ucenic, Calfă și Maistru, ori Discipol, Companion și Maestru. În ambele situații, inițierea constă, de fapt, în praguri ale cunoașterii, fiecare fiind unul superior, care aduce și noi atribuții celui care îl trece. Din acest motiv, afirmăm că cele trei grade ale Frăției nu aveau doar un caracter organizatoric, ci și unul ezoteric.
În ceea ce privește „Statutele Frăției”, ele au corespondent în „Constituția Francmasonică”, iar deviza („Dreptate si Frăție”) este asemănătoare formulelor francmasonice în uz la acea vreme.
Chiar dacă Frăția a fost o societate de inspirație masonică, acest lucru nu ne spune în mod direct că Nicolae Bălcescu a fost francmason. Care ar fi elementele ce ne-ar putea ajuta în susținerea eventuală a ideii că tânărul patriot român a făcut parte din această ultimă organizație? Putem afirma că Frăția a fost de sorginte masonică, datorită faptului că Ion Ghica (Bichicean et. al., 2018, p. 37) și Christian Tell (Ibidem, p. 27) au fost inițiați în această confraternitate. Totuși, ei se aflau sub un jurământ masonic și nu ar fi putut creea statutele și organizarea Frăției după modelul masonic, devoalând astfel unui profan secrete masonice. Așadar, acesta poate fi un prim argument al faptului că dacă Nicolae Bălcescu nu ar fi fost francmason, ceilalți doi nu ar fi contribuit la organizarea Frăției după model masonic. În sprijinul acestei idei, putem corela două relatări ale lui Ion Ghica. În prima dintre ele, acesta avea să afirme că din Francmasonerie fac parte „cei mai numeroși dintre tinerii noștri de pe atunci” (Tistu-Georgescu, 1935, p.21). Cea de-a doua afirmație reprezintă o descriere a tânărului său prieten Nicolae Bălcescu: „Avea o imaginație vie, o inimă caldă, un spirit profundu, cugetări înalte, un stilu puru și bogatu.” (Aricescu, 1866, p. 9) Din corelarea celor două afirmații poate rezulta că personajul nostru avea toate calitățile necesare celor care atunci erau admiși în această structură confraternală.
Alt argument care concură la ideea că Nicolae Bălcescu a fost francmason este legat de faptul că cei mai importanți membri ai Frăției, cu care Bălcescu conlucra strâns, au fost francmasoni. De aici, se poate itera ideea că dacă nu i-ar fi legat ceva profund, cum ar fi apartenența la acest ordin, aceștia nu ar fi intrat în organizația creată de Nicolae Bălcescu și nu ar fi lucrat atât de strâns împreună cu acesta.
Un alt argument care, în egală măsură, ținea de prietenia cu Ion Ghica, este cel al promovării ideilor și operelor lui Nicolae Bălcescu de către aceștia, prin publicare în reviste care erau de factură francmasonică (Tistu-Georgescu, 1935, p.4).
Din scrisoarea prezentată mai sus, putem deduce că Frăția s-a calat pe modelul Carboneriei, prin faptul că se folosea un limbaj cifrat și criptat pentru evitarea suspiciunilor autorităților și prin întâlnirile secrete organizate în diverse locuri și case ale vremii. (Boerescu, 2017, pp. 28-31)
În ceea ce privește Carboneria, unii istorici afirmă că ea reprezintă, de fapt, o ramură a Francmasoneriei (Dito, 1900, pp. 207-250) sau că, de fapt, această societate secretă s-a născut în interiorul Francmasoneriei (Bichicean, 2017, p. 46), având ritualuri, simboluri și formule foarte apropiate, parțial identice. Peste toate acestea, se cunoște că atunci când un francmason era primit în rândul carbonarilor era scutit de probele de testare, în cazul în care fusese inițiat deja într-un grad superior al celor trei grade simbolice.( Ibidem)
Acțiunile externe întreprinse în favoarea cauzei naționale cu ajutorul unor personalități europene care făceau parte din această confraternitate, așa cum am menționat și mai sus, pot reprezenta și ele un argument în ceea ce privește apartenența inițiatico-masonică a lui Nicolae Bălcescu. Aflat la Londra, Paris, Constantinopol, Geneva (Aricescu, 1873, p. 26 ) etc., atât înainte de anul 1848, cât și după acest an, din cauza exilului impus de deznodământul revoluției, Nicolae Bălcescu va întreține relații cu alți revoluționari străini cu care împărtășea crezuri comune, majoritatea acestora fiind francmasoni. Dintre aceștia, putem aminti pe Lajos Kossuth ( Evil Or Godsend? The Impact Of Freemasonry, 2017), cu care a avut întrevederi la Debrecen, sau pe Louis Blanc (Fesch & Denais, 1912, p.153), pe care îl va cunoște în scurta sa vizită la Londra, în 1849 (Netea 2019, p. 72). Dintre toți cei cu care a intrat în contact, cel care l-a impresionat cel mai mult pe Nicolae Bălcescu a fost Giuseppe Mazzini (Denslow, 1957, p. 150) președintele Comitetului Central Democrat European (Tănasă, 2015, pp. 131-137), membru al Carboneriei din anul 1827, fondator al Giovine Italia in 1831, pe care tânărul istoric român îl va întâlni la Londra si Paris ( Netea, 2019, p. 72). Giuseppe Mazzini, pe care Nicolae Bălcescu îl numea „Frate”, așa cum o făcea și celebrul italian când îl apela, a fost considerat de către român cel mai mare revoluționar al Europei (Delureanu, 2006). Un amănunt demn de menționat este că italianul a mediat discuțiile dintre Nicolae Bălcescu și Lajos Kossuth, liderul revoluției maghiare de la 1848. Ca atare, credem că accesul în cele mai înalte cercuri revoluționare europene de la acea vreme a fost facilitat și de o posibilă apartenență la Francmsonerie a personajului nostru.
Un alt argument poate fi faptul că Nicolae Bălcescu apare ca francmason în romanul lui Dimitire Bolintineanu (Bichicean et. al., 2018, p.41) intitulat Doritorii nebuni, publicat în foileton în ziarul „Dâmbovița”, în iunie-noiembrie1864, unde autorul prezintă în oglindă generația de la 1821 și pe cea de la 1837. În această carte este menționată loja masonică Regenerațiunea (Dogaru, 2016, p.24), ai cărei membri, ce purtau nume conspirative, au corespondent și se pot indentifica foarte ușor în viață reală. Vorbim în acest sens de Els (Christian Tell), Cheren (Iancu Văcărescu), Edem (Eliade Rădulescu), Dem (Dimitrie Bolintineanu), Luț (Constantin Bellu), On (Ion Deivos), Vel (Nicolae Bălcescu) și alții. Deși este vorba doar despre o presupusă ficțiune, există câteva elemente pe care le putem analiza și care ne pot sugera convingător apartenența lui Nicolae Bălcescu la Francmasonerie. Dincolo de faptul că personajele romanului au corespondent clar în realitatea vremii, fiind zugrăvite cu calitățile pe care Dimitie Bolintineanu le-a descoperit empiric prin interacțiunea cu aceștia în viața de zi cu zi, toți cei care sunt prezentați în roman au făcut parte din loja Regenerațiunea (ed. Daschevici 1930, pp.6-21). Dacă lucrurile stau așa, care ar fi fost motivul pentru care Dimitrie Bolintineanu să îl prezinte pe Nicolae Bălcescu (personajul Vel din roman) în calitate de francmason dacă nu aceasta ar fi fost realitatea? De asemenea, ipoteza existenței unei loji în anul 1837 este credibilă (Tocilescu, 1876, p.30). În strânsă legătură cu acest fapt, putem reitera ceea ce apare scris în revista „Paza”, și anume că „lojile funcționau în secret. Unele se închideau, altele se formau” (ed. Daschevici 1930, p.4). Nu este exclus să fie vorba chiar de loja înființată de Ion Câmpineanu în casa boierului poet Iancu Văcărescu (Aricescu, 1866, p.18). În acest sens, putem aminti cuvintele lui Grigore Tocilescu, din prima lucrare cunoscută dedicată exclusiv lui Nicolae Bălcescu, publicată în anul 1876: „Cu câțiva ani înainte se formase în țară o partită liberară și patriotică care făcea opoziție puternică lui Alecu Ghica Vodă. Această partită organizase loja masonică, societatea filantropică, teatru national. Nicolaie (sic) Bălcescu, inspirat de o credință serioasă, pentru regenerarea societății intră în realțiuni strânse cu Câmpineanu, capul Partidei Naționale (…).” (Tocilescu, 1876, pp. 49-96)
În romanul său, Dimitrie Bolinitineanu scrie: „Francmasoneria trebuie să onoreze omul numai și să nu se îngrijească [de] deosebirile ce ar fi între oameni prin naștere, condițiunea socială, naționalitatea și religiunea ce datinele au putut să așeze între membrii societăței omenești. Ea ne comandă că o religiune neatârnată este trebuincioasă omului, fără însă ca omul să voiască a închide inima și spiritul în cutare sistemă mai mult decât în alta. Religiunea ce ea ne învață este religiunea tutulor oamenilor onești, aceea de a face binele, fanatismul și superstițiunea cată să fie respinse, toate credințele trebuie să fie respectate. Francmasonii merg pe calea înțelepciunei, călcând în picioare prejudecățile, ignoranța și patimile degradante; omul caută omul, înlăturând opiniunile și credințile. Zidarul dar trebuie să ceară fratelui său numai umanitate, virtute, facere de bine, credința și păstrarea vorbei date.” (Bolinitneanu, 2020, p.21) Aceste rânduri nu reprezită altceva decât modul în care vedea Dimitrie Bolintineanu – ca toți francmasonii – valorile și principiile confraternității din care făceau parte. Evident, în ochii scriitorului, aceste valori și principii se oglindeau și în demersurile bunului său prieten, Nicolae Bălcescu (Ghica, 2014, p. 112; Tistu-Georgescu, 1935, p. 40). Rezultă clar, printre altele, necesitatea ca frământările revoluționare, planurile, înțelegerile pentru acțiunile făcute exclusiv în slujba celor din jur să fie duse la bun sfârșit.
Tradiția orală transmisă din generație în generație reprezintă un alt factor constitutiv al modului în care apartenența la structurile asociaționismului fraternal modern a lui Nicolae Bălcescu se va fi cristalizat în opinia publică. Totuși, ca aceasta să reprezinte un argument istoric demn de luat în considerare, trebuie să îndeplinească simultan anumite condiții generale și particulare.
Prima condiție generală este cea a seriei neîntrerupte de martori, de la prima relatare până în prezent. În aceasta situație, primul martor despre care avem cunoștință poate fi, alături de Dimitrie Bolintineanu, chiar colonelul Ion T. Ulic. Dacă acesta nu ar fi găsit informația în vreun document al epocii, singura variantă rămasă este ca el să fi primit această informație pe cale orală de un alt francmason. Informația a fost transmisă mai departe de la I.T. Ulic și preluată în revista „Paza” de către Vasile Daschevici (cel care conducea revista) în deceniul patru al secolului trecut. Am putea spune că tradiția a fost întreruptă odată cu intrarea în adormire a Francmasoneriei în anul 1937, cu cea de-a doua conflagrație modială și cu perioada regimului comunist. În această din urmă etapă, Nicolae Bălcescu a fost „confiscat” de regim, devenind port-stindardul primilor luptători pentru socialism. Așa cum aprecia Ioan Stanomir, „transformarea lui Bălcescu în personajul ce ocupă centrul canonului pașoptist ține de acest moment al facerii lumii (instaurarea comunismului, n.n.). Bălcescu este înnobilat prin drame, romane și statui. Numele lui este dat liceelor și bulevardelor. Chipul îi apare pe bancnote și sacrificiul său este prezentat urmașilor, peste mai bine de un veac, ca un capitol din marea carte a democrației socialiste. Bălcescu este, pe parcursul întregului ev comunist, Martirul, acel personaj care, prin moartea sa tragică, răscumpără ezitările și erorile unei generații” (Stanomir, 2019, p. 198). Strâns legat de aceste perioade de prigoană a Francmasoneriei, putem afirma că, dacă la nivel oficial s-a impus imaginea de revoluționar precursor al comunismului, atașată figurii lui Nicolae Bălcescu, în realitate în conștiința oamenilor informați a dăinuit, dimpotrivă, ideea apartenenței acestuia la Francmasonerie, după cum s-au menținut și cele privitoare la rolul și locul asociaționismului fraternal modern în destinul României. În acest sens, prin grija unor muzeografi și istorici, o serie întreagă de documente și artefacte francmasonice au fost colecționate în deceniile postbelice (Moșneanu, 2021, pp. 23-29) în Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” și în alte muzee ale țării. Imagini cu trimitere directă la Francmasonerie au fost incluse în unele filme în care s-au prezentat chiar secvențe din ritualuri francmasonice (Soare, 1980; Stegăroiu, Auerbach & Gologan,1984) pe care cenzura, probabil din lipsă de cunoștințe, nu le-a putut detecta imediat. Și în literatură, mai cu seamă în romane ale unor scriitori autohtoni (Eugen Barbu, Gh. Schwartz ș.a.) sau în traducerile unor mari scriitori străini (Stendhal, Dostoievski ș.a.) au apărut fragmente care făceau trimitere la Francmasonerie. Totodată, bătrânii francmasoni care au supraviețuit temnițelor comuniste se mai întâlneau din când în când, organizând ritualuri masonice și evocând generația pașoptistă și figurile ei tutelare, inclusiv pe cea a lui Nicolae Bălcescu, în vreme ce mulți dintre francmasonii plecați în exil în perioada postbelică au continuat să lucreze în loji și să păstreze tradițiile Francmasoneriei române, evocându-i originile și marile personalități.
În anul 1993, deci după căderea regimului comunist, una dintre primele loji formate în România a luat numele distinctiv Nicolae Bălcescu. Aceasta a fost fondată de 12 maeștri masoni veterani (M.L.N.R -Francmasoneria, 2007) care au activat în perioda 1944-1948. Faptul că l-au ales pe Nicolae Bălcescu ca patron spiritual al lojii se datorează tocmai credinței puternic înrădăcinate în apartenența acestuia la Francmasonerie. După acest moment, ideea apartenenței la masonerie a tânărului revoluționar român a prins și mai mult contur. În prezent, se organizeză anual de către francmasoni simpozioane dedicate lui Nicolae Bălcescu și pelerinaje la Palermo, locul unde a trecut la Orientul Etern.
În ceea ce privește condițiile particulare, pentru ca tradiția să fie adoptată ca adevăr istoric, menționăm și faptul că este necesar ca personajul asupra căruia ne oprim să se fi bucurat de notorietate în sensul celor presupuse, în timpul vieții, și să fi fost cunoscut pe o arie geografică întinsă – condiții pe care Nicolae Bălcescu le îndeplinește. O altă condiție particulară ar fi aceea ca nicio voce avizată să nu conteste cu argumente ceea ce spune tradiția. Și în acest caz, condiția este îndeplinită: din câte știm, nu există niciun istoric relevant, român ori străin, care să conteste apartenența lui Nicolae Bălcescu la Francmasonerie.
Ca urmare, conchidem şi noi asupra apartenenței lui Nicolae Bălcescu la Francmasonerie, subliniind că în lipsa unor dovezi ferme și incontestabile nu avem totuşi certitudini (Nestorescu-Bălcești, 2019, pp. 253-256) (sub rezerva unor viitoare descoperiri în arhivele străine), ci doar înclinăm să credem în afilierea lui la ordinul masonic, pe baza celor expuse mai sus. Cu certitudine însă, acest personaj ilustrativ al generației emancipatorilor și părinților fondatori ai statului national modern român a fost participant activ și implicat cu asupra de măsură în asociaționismul fraternal modern de inspirație masonică.
Referinte
Aricescu, C. D. 1873, Corispondința secretă și acte inedite ale capilor revoluțiunii române de la 1848 și ale administrațiunii de la Balta Liman, vol. I, București
Aricescu, C. D. 1866, Capii Revoluțiunii române de la 1848 judecați dupe propriile lor acte, Tipografia Stephan Rassidescu, Bucureşti
Bayard, J. P. 2014, La Spiritualite de la Franc-Maçonerie, Dangles Editions, Paris
Baycroft, T. 2010, “Nationalism, National Identity and Freemasonry”, Journal for Research into Freemasonry and Fraternalism, vol.1, no.1, pp. 10-22
Berindei, D. 2018, Românii și Francmasoneria, 2th edn, Editura Teșu, Bucureşti
Bichicean, G., 2017, “De ce nu a fost „Frăţia” o lojă masonică. Critica izvoarelor şi abordarea comparată a societăţilor secrete”, Studia Universitatis Petru Maior. Historia, no. 1, pp.43- 56
Bichicean, G., Crăciun, M., Dogaru, B.C., Lixandru, I., Munteanu, M. 2018, Ziditori în timp. O sută de maeștri ai artei regale, Editura RAO, Bucureşti
Blach, Ch., Gravestock, P. (eds.) 2006, Early Modern Confraternities in Europe and Americas. International and Interdisciplinary Perspectives, Ashgate Publishing House, England London- Burlington USA
Boerescu, D. S. 2017, Iubitele lui Bălcescu și alte istorii romanțate ale pașoptiștilor, Editura Integral, Bucureşti
Bolintineanu, D. 2020, Doritorii nebuni, ucureşti, Editura Hoffman, Bucureşti
Clawson, M. A. 1989, Constructing Brotherhood. Class, Gender, and Fraternalism, Princeton University Press, Princeton New Jersey
Cretzianu, A., 1933, Din arhiva lui Dimitire Brătianu, Acte și scrisori din perioada 1840-1870, vol.I, Imprimeria Independența, Bucureşti
Daschevici, V. (ed.)1930, „Istoricul Francmasoneriei în România” , Paza, X, no. 2-4, pp. 2-25
Delureanu, V. Ș. 2006, Mazzini și românii în Risorgimento, Editura Paideia, Bucureşti
Denslow, W.P. 1957, 10000 Famous Freemasons, vol. III, Missouri Lodge of Research, Missouri
Dito, O. 1900, Massoneria, Carboneria ed altre società segrete nella storia del Risorgimento, con appendice et illustrazioni, Casa Editrice Nazionale, Torino-Roma
Dogaru, B. C. 2016 De la Marea Lojă „Steaua Dunării” la M.L.N.R. O istorie a Francmasoneriei Române în sec. XIX , Editura Atec, Focşani
Douay, A., Hertault G. 2014, Napoleon al III-lea și România. Influența Francmasoneriei, trans. Georgiana Medrea, Editura Balcanic, Timişoara
Edme, M.S., 1821, Constitution et Organisation des Carbonari, ou documents exacts sur tout ce qui concerne l’existence, l’origine et le but de cette société secrete, Paris
Fesch, P., Denais, J. 1912 Bibliographle de la Franc maçonnerie et des sociéte’s secretes, Paris
Fotino, G. 1930, Din vremea renașterii naționale a Țării Românești. Boierii Golești, vol. I, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Bucureşti
Ghica, I. 2014, Scrisori către Vasile Alecsandri, Editura Humanitas, Bucureşti
Jacson, T. 2010, “Bridging the Orient and The Occident. The Global Future of Freemasonry and Fraternalism and Its Potential Contribution to Evolving Democracy in the Eastern European Societies”, Univers Strategic – Revistă Universitară Română de Studii de Securitate, no.2, pp. 286-287
Lixandru I. 2013, Istoria MLNR. Documente. Ioan T. Ulic. Cronologie, Editura V.I.S. Print, Bucureşti
Mackey, A. 2013, Francmasoneria. Istoria, simbolismul și filosofia ei, trans. Walter Fotescu, Editura Herald, Bucureşti
Mainguy, I. 2008, Simbolurile masoneriei în mileniul III, trans. Cristina Săvoiu, Editura RAO, Bucureşti
Moșneanu, C., 2021 “Documente și Medalii aflate în Patrimoniul Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu”, Echerul și Compasul, XI, no. 1, pp. 23-29
Nestorescu-Bălcești, H. 2005, Enciclopedia Ilustrată a Francmasoneriei din România, Editura Phobos, Bucureşt
Nestorescu-Bălcești, H. 2019, Bălcescu mason, Editura Nestor, Bucureşti
Netea, V. 2019, Viața lui Nicolae Bălcescu. Relațiile lui N. Bălcescu cu cărturarii și luptătorii români din Transilvania, Editura Veritas, Târgu Mureş
Rezon, A. 1801, The Constitution of Free Masonery. Which Is Added a Selection of Masonic Songs, Prologues and Epilogues, and an Oratorio, Entitled ‘Solomon’s Temple’, 6th edn, Printed by T. Burton, London
Stanomir, I. 2019, Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale, Editura Humanitas, Bucureşti
The Constitutions of the Free-masons. History, Charges, Regulation. In the Year of Masonry 5723. Anno domini 1723 1885, W. Leonard and Co. Masonic Publishers, New York
Tănasă, R. 2015, “Comitetul Central Democratic European de la Londra (1850–1853)”, Fragmente din Trecut. Tinerii cercetători și Istoria. Lucrările Conferinţei Naţionale, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pp. 131-137
Tistu-Georgescu, N. 1935, Ion Ghica scriitorul – cu prilejul unor texte inedite, Monitorul Oficial și Imprimeriile statului, Bucureşti
Tocilescu, G. G., 1876, Nicolae Bălcescu, Viața, timpul si operile sale (1819-1852), Noua Tipografie a Laboratorilor români, Bucureşti
Turliuc, C. 2017, „Autodeterminarea națională din perspectiva asociaționismului fraternal la începutul secolului al XX-lea” in Centenar Sfatul Țării 1917-2017. Materialele conferinței științifice internaționale Chișinău, 21 noiembrie 2017, eds. Gh. Cliveti, I. Bolovan & Gh. Cojocaru, Editura Lexon PRIM, Chișinău, pp. 537-545
Ulic, I.T. 1923, „Istoricul Francmasoneriei în România” , Paza, III, no. 1, pp . 9-10
Yarry, I.M, Boudreau, A. 1988, „Freemasonry in Roumania”, The Masonic Philatelist, vol. 44, no. 1, pp. 18-21
Surse WEB
Evil Or Godsend? The Impact Of Freemasonry On Hungary And The World, 2017. Available from: < https://hungarytoday.hu/evil-godsend-impact-freemasonry-hungary-world-62307/ >. [ 23 September 2021]
Nestorescu-Bălcești, H. 2010. Balcescu a fost mason!. 29 June 2010. Available from:< https://www.presainblugi.com/balcescu-a-fost-mason-horia-nestorescu-balcesti-confirma-vezi-foto/>. [9 September 2021]
Popovici, A. 2020, Cine sunt francmasonii?. 30 August 2020. Available from: <https://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/mari-intrebari/19453466-cine-sunt-francmasonii >. [11 September 2021]
Tănase, S. 2013, Masonii români în secolul XIX. 5 October 2013. Stelian Tănase: Blog. Available from: <https://www.stelian-tanase.ro/masonii-romani-in-secolul-xlx/ >. [9 September 9 2021]
M.L.N.R -Francmasoneria 2007. Available from: < https://francmasoneria33.wordpress.com/ >.[1October 2021]
Video Post
Soare, E. (producer) 1980, Rug și flacără (war movies). Available from: <https://latimp.eu/rug-si-flacara-film-istoric-romanesc-vechi-1980/>. [2 October 2021].
Stegăroiu. R., Auerbach, V. & Gologan, L.V. (producers) 1984, Horea (historical movies). Available from: < https://www.youtube.com/watch?v=3mfhVeYSCQo > [2 October 2021].
Studiu apărut în A. Cambiose, C. Mihalache, D. Chelcea ( coord.), Lumea lui Bălcescu, Editura Mega/ Argonaut, Cluj-Napoca, 2021, pp. 157-181 (sudiul este realizat alături de Alături de prof. univ. dr. Catalin Tiurliuc)
