Domnie 18 septembrie 1532 – 10/13(?) iunie 1535
Prima menţionare despre Vlad Vintilă apare ȋntr-un act emis ȋn data de 12 septembrie 1523 de Vladislav al III-lea[1]. De aici reiese faptul că Vlad Vintilă care ocupa funcţia de stolnic este ginerele Neacṣei, sora lui Şerban I banul din Cioani – acelaṣi cu Radu Şerban (este improbabil să fie vorba despre acest Şerban I, deoarece el trăieṣte ȋn timpul lui Mihai Viteazul. Conform DIR[2], rezultă că Radu Şerban este nepot al lui Şerban din Izvorani, cumnat cu Pârvu al II-lea Craiovescu. Ca atare acest Şerban I este una ṣi aceeaṣi persoană cu Şerban din Izvorani. Alt argument este reprezentat de faptul că Şerban din Izvorani este ucis de Vlad Ȋnecatul, voievod care este suţinut de grupul de boieri rivali cu boieri care ȋl susţin pe Vlad Vintilă).
După informaţiile care se găsesc ȋn toate cronicile muntene, fără excepţie, Vlad Vintilă este ales ca domn de Sfatul boierilor după data de 18 septembrie 1532[3]. Numele de botez este Vlad, dar i se adaugă ṣi onomasticul Vintilă, onomastic care derivă din caracterul său de om “iute ca vântul” – Vântu – Vintilă[4]. Se cunoaṣte că ȋṣi are obârṣia ȋn județul Buzău (nu Olt cum s-a crezut iniţial) din oraṣul Slatina (astăzi Sărata- Monteoru)[5]. Este clar că ȋn alegerea sa ca domn, criteriul obligatoriu a fost acela că a fost “os de domn”, chiar dacă ar fi fost un fiu nelegitim al unui voievod ȋnaintaṣ de-al său. Despre sorgintea lui Vlad Vintilă există mai multe ipoteze :
- Se presupune că ar fi un vlăstar al lui Radu – Dragomir Călugărul, un domn efemer de prin părţile Buzăului ridicat ȋn scaun de către boierii buzoieni pentru a contracara influenţa boierilor Craioveṣti. Cine este Radu Dragomir Călugărul voievod? Numele lui corect este Vlad (Dragomir) Călugărul[6]. Vlad Dragomir Călugărul este frate cu Vlad Înecatul ṣi fiu al lui Vlad cel Tânăr. Boierii buzoieni “au ales un călugăr din partea Buzăului”[7] pentru a fi domn ȋn locul lui Teodosie. Domnia lui ţine doar o lună (septembrie – octombrie 1521) ṣi se sfârṣeṣte atunci când este ȋnfrânt de Teodosie care ȋṣi reia domnia. Vlad Dragomir Călugărul moare ȋn data de 25 octombrie 1521 la Nicopole. Aṣadar, dacă lucrurile ar sta ȋn felul acesta, Vintilă ar urma filiaţia Mircea cel Bătrân – Vlad al II-lea Dracul, Vlad al IV-lea Călugărul, Vlad al V-lea cel Tânăr – Vlad Dragomir Călugărul. Această teorie este ȋmbrăţiṣată de istoricul Nicolae Stoicescu[8], aducând ca argument faptul că acesta are moṣii foarte mari (pământ ṣi sate) ȋn regiunea Buzăului ṣi că ar fi fost ridicat ȋn scaun de către boierii buzoieni pentru a diminua din influenţa boierilor Craioveṣti care i-au omorât tatăl.
- Cea de-a doua teorie se bazează pe documente ale vremii, unde Vlad Vintilă se intitulează “feciorul marelui şi bătrânului şi preabunului Radu voievod”[9]. Ȋntr-un act de cumpărături despre Vlad Vintilă apare următoarea menţiune “din zilele bunicului domniei mele Vlad voievod Călugărul”[10]. Punând cap la cap aceste informații, reiese faptul că Vintilă este fiu al lui Radu cel Mare, urmând filiaţia: Mircea cel Bătrân – Vlad al II-lea Dracul, Vlad al IV-lea Călugărul, Radu cel Mare (indiferent cum ar sta lucrurile, Vlad Vintilă este urmaṣ pe linie directă al lui Vlad al IV-lea Călugărul).
Tindem a crede că cea de-a doua teorie este cea corectă. Deṣi se cunoaṣte că marea familie a boierilor Craioveṣti ȋmpânzea tot cuprinsul Munteniei, ea nu avea ȋn frunte o “structură de conducere” ce coordona interesele tuturor membrilor care o compuneau. Pe lângă nucleul descendenților de sânge ai boierilor Barbu ṣi Pârvu Craiovescu, se găseau foarte multe rude prin alianţă, ȋn special boieri care ȋṣi legau existenţa de acest nume prin căsătoria cu femei jupânese din marea familie oltenească. Prin urmare, eventualul conflict generat nu putea avea loc decât ȋntre boieri buzoieni ṣi o facţiune a familiei Craioveṣtilor, facţiune ce nu conţinea cei mai importanţi membri.
Revenind la ţinuturile ȋntinse pe care Vlad Vintilă le deţinea ȋn zona Buzăului, acestea nu sunt moṣtenite de la aṣa-zisul său tată, Vlad Dragomir, (nu există nici un document care să ateste acest lucru), ci de la o rudă din partea mamei sale. Moṣiile sunt primite de la unchiul său, fratele mamei sale, Neagu Braga, care ȋn timpul lui Radu cel Mare ȋṣi dezmoṣteneṣte fii din cauza comportamentului lor necuviincios la adresa părinţilor ṣi le trece ȋn stăpânirea nepoților lui, Vintilă ṣi Sora, ȋn perioada domniei lui Neagoe Basarab [11]. De asemenea, s-a crezut că acest Neagu Braga a fost tatăl real al lui Vlad Vintilă sau chiar socrul lui (mai sus se arată că este ginerele Neacșăi care nu este căsătorită cu Neagu Braga – exclus a fi socru), lucru incert mai ales că nu există nici o dovadă scrisă ȋn acest sens. Confuzia se face din cauza faptului că după moṣtenirea proprietăţilor, Vintilă apare ȋn documentele care atestă că este proprietar cu numele de Braga Voievod. (Fapt care era normal pentru acele vremuri ṣi care arată că prin această titulatură ȋi moṣteneṣte proprietăţile lui Neagu, boier cu reṣedinţa ȋn satul Brăgăneṣti. Ȋn plus, ȋntr-o condică apărută la mânăstirea Mendic la un secol după moartea lui Vlad Vintilă se arată că acesta se naṣte ȋn satul Fureṣti, sat moṣtenit de la Neagu Braga[12]. De asemenea, după uciderea lui Vintilă, asupra unor părţi ale posesiunilor sale din zona Buzăului au apărut dispute ȋntre moṣtenitorii lui Vintilă ṣi urmaṣii fiilor lui Neagu, dispute care se rezolvă ȋn instanţă. Ȋn actele date de dregători pentru punerea ȋn posesie ca titulatură a vechiului proprietar apare “Ioan Braga Voievod” (a nu se face confuzia că numele Ioan vine de la binecunoscuta titulatuă “Io”). De aici putem concluziona, că un alt nume al principelui este Ioan[13].
••
Chiar dacă se găseṣte ȋn fruntea ţării ȋncă din septembrie 1532 după neaṣteptata moarte a lui Vlad Ȋnecatul, abia ȋn luna martie a anului 1533 cere steagul de învestire la Poartă (prin intermediul solului polon la Constantinopol), steag pe care ȋl primeṣte ȋnaintea datei de 4 mai.[14]
Un eveniment important care se petrece ȋn timpul domniei lui Vlad Vintilă este legat de primirea pe data de 6 ianuarie 1534 a unei delegații a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, fapt ce marchează reintrarea Mitropoliei muntene sub tutela acesteia din urmă.
Deṣi primeṣte firmanul din partea sultanului ṣi “oficial” se arată a fi un credincios slujitor al Porţii, ȋn secret, alături de Ferdinand I de Habsburg, crează un plan de răzvrătire contra turcilor (planul este finalizat ȋn iarna dintre 1533 – 1334). Totul ar fi decurs normal dacă ȋn vara anului 1534 o parte din boierii filo-turci ȋn frunte cu Vâslan Furcovici logofătul, nu ar fi divulgat “gândurile voievodului” marelui vizir ṣi lui Aloisio Gritti – guvernatorul Ungariei care tranzita Ţara Românească ȋn acea perioadă. Acest Vâslan Furcovici este fiul lui Radu al lui Furcă ṣi frate cu marele spătar Radu care este căsătorit cu Vlădia, fiica lui Pârvu I Craiovescu[15].Faptul că este rudă prin alianţă cu Craioveṣtii, explică de ce o parte a acestei mari familii l-au susţinut pe Furcovici ȋn demersul său de a-l trăda pe Vlad Vintilă. (Vâslan Furcovici este logofăt ṣi grămătic ȋn perioada 1516 – 1520, aferentă domniei lui Neagoe Basarab, luptă contra turcilor alături de Radu de la Afumaţi, ȋn timpul aceluiaṣi domnitor este mare vistiernic, vistiernic ȋn timpul lui Moise Vodă, mare logofăt atât ȋn timpul lui Vlad Ȋnecatul căt ṣi ȋn timpul lui Vlad Vintilă).
Vâslan Furcovici alături de Aloisio Gritti hotărăsc a purcede pentru ȋnlocuirea lui Vlad Vintilă cu un pretendent care era probabil ginerele lui Gritti ṣi se ȋndreaptă spre Târgoviṣte. Aceṣtia ȋnsă nu apucă a ajunge la cetatea de scaun domnesc pentru că sunt ȋntâmpinaţi de Vintilă cu un corp de armată (29 iulie 1534) ȋn localitatea Turceṣti – Războieni (astăzi locaţia se găseṣte ȋn componenţa unui cartier al oraṣului Piteṣti). Boierii complotiṣti sunt capturaţi (ȋntre 75 ṣi 184 de persoane) ṣi traṣi ȋn ţeapă, iar conducătorii din corpul de armată a lui Gritti sunt decapitaţi, incusiv cel care era ales ca pretendent pentru a-i lua locul voievodului. Despre uciderea lui Furcovici ne oferă detalii interesante chiar Aloisio Gritti[16] dintr-un raport pe care ȋl face ȋn toamna anului 1534 ȋn care arată că “vestitul boier numit Vâslan logofăt, care fusese vistier viclean ṣi fals al lui Vlad Voievod” ȋl informează pe el, că Vlad Vintilă ṣi Ferdinand I complotează contra sultanului ṣi că domnul muntean a adunat “prin forţă de ṣase ori banii haraciului”, iar apoi domnul ȋl ucide pe Vâslan ṣi pe fratele său ȋmpreună cu Stan Pârcălabul ṣi Peia Portarul. Soţia lui Vâslan reușeṣte să se salveze adăpostindu-se la Nicopole.
După aceste evenimente, ȋn mod nomal Vlad Vintilă ar fi trebuit să fie mazilit de către turci. Lucrul acesta nu se ȋntâmplă din cauza unui demers diplomatic, materializat prin trimiterea unei solii domneṣti condusă de Fârtat vornicul care probabil avea cu el o sumă considerabilă de bani cu care a reuṣit să readucă zâmbetul pe faţa sultanului. Ȋn locul celor uciṣi, ȋn bănia Craiovei sunt aduṣi boieri credincioṣi din părţile Buzăului. Cel care nu are de suferit este marele ban, Barbu al III-lea Craiovescu, care a făcut parte din facţiunea de boieri credincioṣi lui Vintilă, de orientare imperială și care jurase credință domnului ȋn demersul de a organiza o ofensivă contra otomanilor[17].
Evenimentul – uciderea trădatorilor- nu a rămas fără ecou ṣi a reuṣit să ȋi împartă ȋn două tabere pe boierii munteni: cei susținători ai voievodului ṣi cei care sunt contra lui. Consecinţa acestui fapt se materializează prin uciderea lui Vlad Vintilă de către boierii care s-au simţit ameninţaţi de un nou val de represiuni din partea domnului. Asasinarea lui a avut loc ȋntre data de 10 ṣi 13 iunie 1535. Deducerea aceste dăţi se face prin datarea ultimului act emis de Vlad Vintilă ȋn Craiova ȋn data de 10 iunie ṣi primul act al lui Radu Paisie redactat ȋn data de 13 iunie ȋn Bucureṣti[18].
Felul cum este asasinat Vlad Vintilă este redat ȋn parte ȋn Letopiseţul Ţării Româneşti unde se afirmă că domnul “s-a dus la Craiova la vânătoare de cerbi. După ce a trecut apa Jiului, s-a sfătuit domnul cu oamenii lui să ucidă pe toţi boierii. Când boierii au prins de veste, s-au gătit şi s-au răsculat şi l-au ucis pe malul apei Jiului”[19]. O variantă mai complexă a repunerii ȋn scenă a evenimentelor se regăseṣte ȋn Letopiseţul Cantacuzinesc unde se spune că Vintilă Voievod ar fi vrut să ȋl ucidă pe cumnatul său, Moncea logofătul, ṣi pe alti boieri, dar “cumnată-său prinzându-i de veste să sfătui cu boeri ca să omoare pre Vintilă vodă şi învăţă pre două slugi ale lui, unul arvat (croat) şi altul ungurean (transilvănean), când vor mergi ei cu Vintilă vodă pre malul Jiiului vorbind, iar ei să răpeazâ cu cai şi săd ia în suliţă să-l omoare. Şi aşa păziră acea vreme şi mergând Vintilă vodă împreună cu toţi boerii, iar slugile acele începură a repezi caii şi într-o parte şi într-alta. Şi căutând Vintilă vodă înnapoi, zisără: ce aleargă cu cai? Iar cumnată-său zisă: cei nebuni ai mei ungureni. Şi aşa îi păru că vor să treacă pre lângă dânsul înnainte, iar ei să alătură şi-l junghiară cu suliţăle şi muri”. După asasinarea lui Vlad Vintilă, boierii ȋl ȋnscăunează ca domn pe Radu Paisie, fratele acestuia. Pentru justificarea asasinării lui Vintilă trimit sultanului o solie ȋn care se arată că s-a luat această măsură pentru că “defunctul” a omorât mulți boieri, iar cei ce se fac vinovați de moartea lui sunt chiar slujitorii lui credincioṣi[20].
••
După deces Vlad Vintilă este ȋnmormântat ȋn biserica mânăstirii Mendic pe care a ctitorit-o ȋn anul 1532 ȋn judeţul Buzău. Ȋn preajma acestei mânăstiri Vlad Vintilă construieṣte ṣi prima școală de pe acele meleaguri. Această biserică este dărâmată ṣi reconstruită ȋn anul 1748 ȋntr-un loc apropiat. Biserica acestei a doua mânăstiri este denumită ȋn amintirea domnului Vlad Vintilă. Ȋn anul 1933 după săpături arheologice se găsește amplasamentul primei mânăstiri pe un deal aflat la sud de apa Slănicului. Pe lângă construirea acestei mânăstiri Mendic, Vlad Vintilă face danii unor lăcaşuri de cult de la Muntele Athos, Chilandari, Marea Lavră a Sf. Anastasios, Zographou, Xeropotamos, Vatopedi şi Kutlumuz.
_____
[1] Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, Ed. All Educaţional, Bucureşti, 2003, p. 125.
[2] DIR, XVI/4, p. 260.
[3] Virgil Cândea, Letopiseţul Ţării Româneşti (1291-1664) ȋn versiunea arabă a lui Macarie Zaim, ȋn „Studii. Revista de Istorie” , Anul XXIII, 1970, nr 4, p. 685.
[4] Nicolae Iorga, Istoria românilor, IV, Editura Enciclopedica, București, 2013, p. 366.
[5] Constantin Rezachevici, Cronologia critică a Domnilor din Ţara Românească ṣi Moldova, 1384 -1881, Editura Enciclopedica, Bucureṣti, 2001, p. 185.
[6] Hurmuzaki, VIII, p. 51- ȋn acest document, reprezentantul veneţian la Buda ȋl confundă cu Radu Călugărul. De asemenea, cronicile secolului XVII fac această confuzie.
[7] Virgil Cândea, op.cit., p. 683.
[8] A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia – Traiană, II, ed. a IV-a, Bucureşti, 1986, p. 417, nota 47.
[9] DRH, B, III, p. 216.
[10] Ibidem., p. 220, 223, passim.
[11] Constantin Rezachevici, op.cit., p. 187.
[12] Dumitru Boiar, O domnie puţin cunoscută Vlad – Vintilă de la Slatina, în „MI”, XIX nr. 3, p. 28.
[13] Stoica Nicolaescu, Domnia lui Radu Vodă Paisie și a fiului său Marcu Voevod: 13 iunie 1535 – 17 martie 1545, Editura Ramuri, Craiova, 1938, p. 211, nota 5.
[14] Hurmuzaki, II , pp. 46-47.
[15] DIR, XVI/1, p. 92.
[16] DIR, XVI/2, p. 171.
[17] Mustafa A. Mehmed, Documente turceşti privind istoria României, I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976, pp. 19-27.
[18] DRH, B, III, p. 338, 340, passim.
[19] Virgil Cândea, op.cit., p. 685.
[20] Mustafa A. Mehmed, op.cit. , p. 29.
__
Cristian Moșneanu, Vlad Vintilă Baragă Voevod, în „Antologia ASCIOR- secțiunea Cultură şi Civilizaţie Creştină”, an 1, Buzău 2017, pp. 218-232.
