Cristian Moşneanu

ꙮꙮꙮꙮꙮꙮꙮ

Acest studiu își propune să analiza evenimentelor  ce au stat la baza  celor două conspiraţii asupra domni fanarioţi : Grigore Ghica în 1777 şi Constantin Moruzzi în 1778. De asemenea,  studiul nostru, pe baza documeteleor descorperite ulterior, vine ca o contribuţie la istorirgrafia  masoneriei  din România, reușind să competeze lista cu boierii români francmasoni din Moldova care au complotat contra celor doi domni fanarioţi.

 Ambele evenimente (consporaţii) amintite în introducere au un numitor comun şi anume pe boierul mason Iordache  Darie Dărmănescu care în cele din urmă fu „prins” de Moruzzi şi pedepsit, aşa cum scrie şi Iorga în „Revoluţionarii”. Aşa cum este firesc, ne punem întrebarea: de unde atâta înverșunare pentru înlăturarea celor doi domni fanarioţi. Justificarea faptelor sale au legătură cu principiile şi ideile în care Dărmănescu credea cu tărie, iar „pătrunderea, şi supt forma francmasoniei, a «farmasoniei», a ideilor revoluționare apusene în Moldova din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea”[1].

Iordache Dărmănescu, cunoscut şi sub numele Iordache Darie[2], pentru complotul împotriva lui Ghica, va atrage de partea sa şi va implica și alţi masoni: pe  Manolachi Romano și pe Iordachi Cantacuzino, pe logofătul Ruset Bălănescu şi pe încă doi mari boieri, Manolachi Bogdan şi Ioniţă Cuza. Legat ultimii doi, cunștem că au fost implicaţi continu în comploturi  începând cu anul 1758 din timpul lui Ioan Toader Callimachi Vodă, și până la respectivul eveniment [3].  De aici rezultă că zvâcnirile revoluţionarilor români de la 1848  sunt , de fapt, rezultatul unei lupte începute cu aproape o sută de ani înainnte.

Arestat la data de 31 Iulie, alături de ispravnicii Curţii, lui Darie i s-a adus învinuirea că prin intermediul unui servitor al său, a trimis „iaftalele” revoluţionare, în număr de 24 la Bender, manifestele fiind răspândite în geamia Paşie de Daghestan, în cafenele şi prin alte locuri publice. Manifestele au fost confiscate, şi așa cum era firesc au fost trimise direct la Constantinopol [4], fiind folosite ulterior ca probe contra inițiatorului planului. Informaţia legată de împărţirea manifestelor ne apar în  însemnările lui Constantin Caragea, care au fost publicate în colecţia de documente Hurmuzaki.[5] Constantin Caragea, care a fost în Sfatul Domnesc al ambilor domni împotriva cărora s-a organizat complotul, îşi notează memoriile sub forma unui jurnal, pe zile, iar fiecare capitol reprezentând câte o lună a anului. Caragea face un fel de frescă, pe alocuri sumbră, a vremurilor în care se găsea Moldova atunci, dar nu din punct de vedere a modului cum trăiau oamenii pământului, ci a modului cum se purta Înalta Poartă cu boierii venetici, cei care veneau odată cu domnul (din care făcea şi el parte), dar şi asupra domnului. Primele informaţii, aferente studiului de care ne ocupăm, sunt scrise de către Caragea legate de momentul când se afla la moşia lui Lefterache (nepotul boierului mason și conspirator Roset Bălănescu), din Neamţ, fiind bolnav de friguri (sau cel puţin aşa pretinde), aşteptându-l pe fostul mare logofăt Ruset Bălănescu pentru a merge la vânătoare împreună cu acesta. Dar ce să vezi! Stupoare! Află că acesta „a fugit în acea noapte de la curtea lui. Deci am rămas turbaţi amândoi (<Lascarache şi Constantin Caragea>) când am primit această veste, neştiind care era pricina unei astfel de plecare de acolo a domniei sale[6]. Cei doi mergând la moşia lui Bălănescu, au aflat că acesta a fugit cu Dărmănescu deadreptul la Hotin şi că este conspiraţia boierilor nemulţumiţi de cârmuirea Măriei Sale de Dumnezeu păzite <Ghica Vodă> şi că ei sunt foarte mulţi şi că sunt fugari şi alţii de prin alte judeţe pe care nu îi poate spune anume; cât despre Spătatul Cantacuzino Delean, că a fugit şi el de la Deleni în aceeaşi zi”[7]. De aici aflăm un lucru extrem de important, şi anume că în complot erau implicaţi oameni din toate judeţele. Fiind vorba despre o conspiraţie, putem concluziona că relaţiile de comunicare dintre ei erau unele foarte strânse şi datorită, relaţiilor dintre lojile masonice aflate pe teritoriul Moldovei (?). În continuare, Caragea ne spune că a aflat de uciderea lui Ghica dintr-o scrisoare adusă de un slujnic al său de la Iaşi (sic!) şi că, de asemenea, toţi boierii fugari se întorc după ce au avut consimţământul  noului domn că nu vor păţi nimic.

După fuga lui Dărmănescu şi a boierilor conspiratori la Hotin, aflaţi chiar în protecţia Paşei, Ghica încearcă să afle ce se întâmplă, astfel încât va ţine o întrunire cu câţiva boieri pentru a face rost de informaţii[8]. Cel mai de seamă dintre boierii demnitari convocaţi, a fost spătarul Darachache Dăpaste[9] care mărturiseşte că nu ştia nimic despre boierii conspiratori şi că el însuşi nu credea într-o conspiraţie a acestora[10]. Toate eforturile domnului de a-i aduce înapoi pe boierii fugari s-au lovit, parcă, de un zid, mai ales că aceştia se bucurau şi de sprijinul lui Moruzzi, la acea vreme mare dragoman al Porţii. Având în vedere, că la un an distanţă Dăpaste se va afla în tabăra boierilor care au conspirat împotriva lui Moruzzi, fiind şi pedepsit pentru acest lucru, confiscându-i-se averea şi dat afară din dregătorie[11], ne putem duce cu gândul că acesta avea cunoştință despre tot ce se pusese la cale.

Legat de uciderea lui Ghica, majoritatea istoricilor au suștinut că Grigore Alexandru Ghica  a cărui, cea de-a doua domnie s-a desfăşurat între anii 1744 şi 1777, a fost ucis la porunca Înaltei Porţi în noaptea de unu spre doi octombrie 1777. „Evenimentul” a avut loc în belicul reşedinţei oficiale a trimişilor Porţii din Iaşi.  Complementar acestei opinii, defunctul Ghica – Vodă a fost privit ca un martir al luptei pentru libertatea ţării. Lucrul de care se vorbeşte mai puţin, deşi diverşii cercetători ai subiectului au menţionat pe ici pe colo, este că omorârea domnului a reprezentat un element al agravării contradicţiilor dintre Marile Puteri în ceea ce priveşte statul internaţional pe care îl aveau Principatele Române la acea vreme[12]. Trebuia adăugat, de asemenea, că cea de-a doua domnie a lui Ghica, adică aceasta despre care vorbim în momentul de faţă, a fost impusă Imperiului Otoman de către Rusia, ca urmare a  condiţiilor internaţionale generate de tratatul de pace de la Kiugiuk Kaianardja din anul 1774. Era evident că motivul impunerii lui Ghica de către Rusia, avea legătură cu planurile politice pe care aceasta le avea în sud-estul Europei lucru care a produs, pe lângă indignarea Porţii, nemulţumirile  Franţei şi Austriei. Fiind ameninţată de către habsburgi şi nefiind ajutată deloc de către Franţa şi Rusia, Poarta va ceda cu de-a sila nordul Moldovei Austriei, adică acel teritoriu pe care austriecii îl vor denumi Bucovina (Ţara Fagilor). După acest nefast eveniment, Alexandru Ghica a ameninţat că va cere protecţia puterilor străine, ceea ce a întărit suspiciunile Imperiului Otoman şi iritarea Austriei. „Cireaşa de pe tort” a fost reprezentată de accentuarea conflictului pe care Ghica l-a avut cu o parte însemnată a vechii boierimi din Moldova care avea nemulţumiri mari din cauza elementelor străine, în speţă, greco-levantine, făptaşă a numeroase nelegiuiri care au impactat direct populaţia Moldovei. Nelegiuirile au fost făcute cu largul concurs al domnului sau acesta a închis ochii la auzirea săvârşii lor. Situaţia lui Ghica a fost pecetluită după sosirea la Iaşi, în acele zile, a capugi-başiului Karahisarlî Ahmed. Despre „misiunea” acestuia domnul nu cunoştea absolut nimic[13]. Nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre boierii opozanţi şi conspiratori şi chiar despre o parte a boierilor venetici (a se vedea  distanţarea care bate la ochi pe care o subliniază Constantin Caragea față de evenimentele petrecute). Tot deloc străin despre motivul venirii demnitarului otoman la Iaşi, nu era nici Constantin Moruzzi. [14]

Privind acele evenimente, lămuritoare pentru istoriografia noastră vor fi documentele descoperite de Tasin Gemil la 57 de ani de la publicarea studiului de către Nicolae Iorga. Astfel că, Gemil, în anul 1984, va publica în Revista Arhivelor[15], câteva documente care fac referire strictă la acest episod, documente pe care le descoperă în arhivele din Istanbul. Conform cu noile descoperiri, trimisul Porţii pentru mazilirea domnului, nu avea ca scop uciderea domnului, ci confiscarea întregii sale averi. Astfel că, în porunca sultanului Abdul Hamaid I (1774 – 1789) din „evasit-I Ramazen 1191[16] era scris ca Ghica să fie mazilit, iar apoi să fie trimis la Istanbul cu toată familia sa, iar întreaga avere să îi fie confiscată pentru „obiceiul de a fi brutal şi tiranic… <şi> felurite impotiviri şi lipsuri şi nepăsare[17]. Sursele româneşti[18] existente până la descoperirea documentelor lui Gemil, întăresc cele scrise în aceste documente şi anume că   înlăturarea lui Ghica fusese luată de către Sultan cu asentimentul boierilor din Moldova, care nu pot fi confundaţi în mod direct cu boierii conspiratori, boierii masoni făcând parte din grupul celor nemulţumiţi, dar cu alte motive decât ale celorlalţi, motive care aveau legătură cu asuprirea întregii populaţii. Principalele capete de acuzare au fost menţionate în acelaşi document[19], primul fiind desigur trădarea faţă de Poartă, lucru care fusese adus la cunoştinţă, după cum reiese din acest document, de scrisorile trimise sultanului de către boierimea pământească nemulţumită. Tot de aici reiese că fusese cerut ca domn în locul lui Ghica, Constantin Moruzzi[20].

 Tot conform cu aceste documente[21], motivul pentru care trimisul Porţii argumentează uciderea lui Ghica, a fost că a dorit estomparea din faşă a unei revolte care urma să se întindă în întreaga Moldovă. De unde ştia Karahisarlî Ahmed de această revoltă?  Răspunsul se găseşte tot într-un document, necunoscut în istoriografia noastră până la Gemil, de unde rezultă că acesta s-a întâlnit cu o parte a boierilor complotişti care „l-au pus în temă cu ce planuri aveau”. Despre acest document vom discuta puțin mai târziu când, cu ajutorul lui, vom completa lista boierilor complotişti despre care Iorga nu avea ştire la anul 1927. Mai apare o întrebare. De ce a colaborat trimisul sultanului cu boierii?  Răspunsul este cât se poate de simplu. Cu ajutorul lor putea pune mâna pe întreaga avere a lui Grigore Alexandru Ghica (scopul principal pentru care se afla la Iaşi), care nu mai plătise de doi ani de zile în urmă obligaţiile către Poartă. Averea confiscată domnului a coincis de fapt cu suma care trebuia plătită către Sultan (în jur de 200 de pungi cu galbeni), de unde putem înțelege că domnitorul a „stors” bani de la români, dar i-a păstrat pentru el, netrimiţându-i Porţii.

Ca o concluzie, uciderea lui Ghica a fost cumulul a mai multor factori:

  • groaznica sa domnie cu aducerea boierilor greco-levantini, ceea ce a nemulțumit pe boierii români
  • nemulţumirea Porţii pentru că Ghica nu și-a ținut cuvântul în ceea ce priveşte dările
  • nelegiuirile produse de boierii venetici în ţară sub „patronajul” lui Ghica, nelegiuiri raportate la Poartă
  • străin de faptele lui Ghica nu a fost nici Constantin Moruzzi cel care dorea atât de mult să ajungă pe tron, astfel că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru scoaterea lui din scenă
  • ambasadorul austriac la Poartă, Thugut, care nu a uitat opoziția vehementă a lui Ghica față de anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic, a făcut lobby pentru înlăturarea lui.

Trebuie lămurit că motivul nemulţumirii francmasonilor nu era neapărat conex cu celelalte nemulţumiri existente. De aceea, motivul uciderii ulterioare a boierilor masoni,  Manolache Bogdan şi Ioniţă Cuza, a fost unul injust, în spatele lor punându-se cea mai mare parte a complotului,  mai mult de atât, mărturia acestora în timpul spovedaniei de dinaintea decapitării lor poate fi doar un lucru scris la cererea lui Moruzzi, deoarece acest lucru ar fi ajutat la ascunderea propriei vinovăţii.

Peste toată această încrengătură, totul a reprezentat, de fapt „o expresie a unei stări de spirit care tindea la înlăturarea boierilor fanarioţi[22].

Dintre toate documentele prezentate de Gemil, cel mai revelator pentru noi, este procesul verbal al bijuteriilor inventariate[23] de trimisul Porţii întocmit în limba turco – otomană în a patra zi de la uciderea domnului. Acest document, poartă peceţile şi numele a nouă boieri de seamă, ai Moldovei, care, în noaptea uciderii domnului fuseseră prezenţi la Curte pentru operaţiunea de sigilare a bunurilor (aşa cum reiese din document). Pe scurt, aceşti boieri, în frunte cu mitropolitul Gavril Callimachi, au aşteptat întruniţi rezultatele întrevederii din belic dintre Grigore Alexandru Ghica şi Karahissarlî Ahmed. Ca atare, lista celor care uneltiseră contra domnului este completată de următorii: Vasilache Razu, logofătul Ioniţă Delianu, hatmanul Iordache Ghica, vornicul Ioniţă Sturza, vornicul Nicolae Ruset, spătarul Manase, spătarul Todiraşcu Balş şi marele paharnic Nicolae Balş – ginerele celui ucis[24].

Sultanul Abdul Hamid I
Sultanul Abdul Hamid I

 Revenind la memoriile lui Constatin Caragea, legat de cel de-al doilea complot, boierul- memorialist nu ne spune nimic (deşi avem convingerea că avea informaţii, mai ales că se lăuda că avea spioni de seamă pe care personal îi trimisese până în Polonia). Despre întemniţarea complotiştilor, ne oferă informaţii foarte exacte, fiind chiar martor ocular, deoarece în data de 16 iunie 1778 fusese făcut spătar şi însărcinat de către domnul Alexandru Moruzzi cu traducerea gazetelor franțuzeşti şi înștiinţarea oamenilor de la Curte cu cele mai importante ştiri din ea[25]. Cronica completă a faptelor de la Curte, din care Iorga ne oferă doar câteva menţiuni, este notată în jurnalul său la capitolele lunilor iulie şi august 1778. Ca atare „în 28, Sâmbăta, pe la amiazi, boierul vătaf al aprozilor Alexandru Ianculeu a adus pe boier spătar Iordache Cantacuzino din satul lui Deleni şi din porunca Măriei Sale l-a închis în odaia Vătăşiei. În 31, luni pe seară, Iordache, al treilea comis, a adus pe boierul mare logofăt Roset Bălănescu de la Neamţ, asemenea şi pe paharnicul Dărmănescu şi i-a închis în odaia lui Iordache ispravnicul curţii. Spre seară în aceeaşi zi, acest Dărmănescu a fost lovit cu topuzul şi bătut la falangă. A fost trimis pe lângă asta şi vătaful aprozilorla neamţ ca să aducă pe căminarul Manolache Roman care a şi fugit în Austria[26]. La 4 zile distanţă „în 4,<august> Sâmbăta, baş-ciocadarul pe la amiază a ridicat pe boierul vornic Manolache Bogdan din odaia postelniciei şi l-a dus în Beciuri”[27].

Iordache Dărmănescu, fiind torturat, îl va denunţa pe Manolache Bogdan care, în cele din urmă, va recunoaşte că alături de Ioniţă Cuza a semnat arzul trimis paşei de Bender în numele celorlaţi boieri conspiratori[28]. Constantin Caragea ne redă această informaţie astfel: „în 10 ale lunii, au fost descoperite cele din urmă ale lor conspiraţii al căror cap s-a dovedit a fi Manolache Bogdan, părtaî spătarul…Cuza, căminarul Manolache Roman şi Dărmănescu a cărei slugă  a răspândit 24 iaftale la Bender la geamia lui Daghestanpaşa în cafenele şi alte părţi, din ele 9 s-au trmis în capitală patru din parte comandamentu cel cu două tuiuri Arnăut Paşa şi şase din partea lui Hasan – Paşa[29].  Peste două zile, Bogdan fiind în lanţuri, apare în faţa domnului, boierilor din sfat şi a mitropolitului „chir Pricopie” şi va răspunde la întrebări mărturisindu-şi aşa-zisele greşeli, îşi va cere iertare, iar apoi este închis în beciuri alături de Cuza[30]. „Dărmănescu fu osândit să i se taie mâna şi să fie surghiunit, dar mai târziu, mlădiindu-se măria sa în urma rugărilor unuia şi aaltuia din boieri, îl trmisel la Ocne în aceeaşi zi, dar către seară rugat fiind i-a scăzut pedeapsa şi-l trmise tot acolo dar la mânăstire[31]. În 13 august, Manolache Bogdan şi Cuza pe la ora trei noaptea au fost închişi, din porunca lui Vodă în cula curţii, iar după şase dimineaţa apare duhovnicul temniţei pentru a-i spovedi, dar „Cuza şi-a pierdut firea cu totul şi a fost tăiat de către Pavel, fost căpitanul Cosiuţului şi altă data osândit iar Bogdan spovedindu-se cu mişcare de suflet şi mărturisind că cu drept moare pentru multe alte păcate, dar şi pentru că era vinovat de moartea răposatului domn Grigore Ghica Vodă fu decapitate şi el de către acelaşi Pavel[32].

          Se poate observa, conform dovezilor adiacent-expuse, că Dărmănescu (cel considerat de către istorici capul complotiştilor) a fost în aceeaşi linie sau chiar pe o treaptă inferioră celor doi francmasoni care au fost omorâţi: Cuza şi Bogdan.  Acestuia, Iorga, în continuarea studiului,  îi va aloca un loc aparte, subliniind apartenenţa sa la masonerie şi îşi va expune crezul cum că imboldul faptelor sale ca fiind de sorginte masonică.

Subliniind faptul că este doar punctul nostru de vedere, rezultat al trecerii prin filtrul minţii a studiului făcut asupra memoriilor lui Constantin Caragea, vom sublinia, înainte de a merge mai departe că acesta, avea destul de bine împământenit (ca de altfel majoritatea celor care erau veniți după căpătuială din Fanar în Principate) principiul de viaţă: A murit Regele, trăiască Regele! După cum reise din scrierile sale, îl iubește foarte mult pe Domnul Ghica şi pare stupefiat la auzirea veştii morţii lui, apoi după venirea lui Moruzzi îl iubeşte şi pe acesta la fel de mult şi este din nou înnobilat cu o demnitate domnească. Mai mult de atât, fix înaintea ajunului uciderii lui Ghica, se îmbolnăveşte de friguri şi cere permisiunea domnului să plece la Neamţ pentru a se trata. Locul unde va poposi este în apropierea moşiei lui Dărmănescu, conspiratorul, la moşia nepotului acestuia, Cananache. Apoi, deşi susţine clar că avea un fel de reţea de spioni pe care îi trimitea să afle veşti de pe unde era nevoie, chiar şi în afara ţării,  nu ne dă nici o informaţie despre complotul împotriva lui Moruzzi, lăsând să se înţeleagă că nu a ştiut nimic.

          Privind evoluţia faptelor, merită să mai subliniem încă o dată un lucru. Dovedindu-se ulterior că Moruzzi a fost implicat în asasinarea lui Ghica, nu cumva acesta a încercat să arunce toată vina asupra boierilor conspiratori? Uciderea celor doi prin decapitare, mai ales că aceștia au recunoscut că au fost implicaţi direct în asasinarea lui Ghica (aşa susţine memorialistul, sic…) a fost o modalitate de a șterge orice urmă a lui de implicare. De altfel, planul meschin al lui Moruzzi de luare a tronului, s-a pliat perfect peste planul conspiratorilor masoni, plan care avea la bază idei morale care să ducă schimbarea unei lumi în care oamenii să trăiască liberi, în lumină şi lipsiţi de orice asuprire şi împovărare. Peste toate acestea cunoaştem faptul că, sultanul a considerat că francmasoneria băştinaşă a reprezentat un pericol mare pentru planurile lui din Moldova, astfel că drasticile sancţiuni şi pedepse date de Moruzzi, sunt şi rezultatul instrucţiunilor trimise direct de Sultan.

Lista francmasonilor aparţinând lojii Moldova până în anul 1777 [33]
Sandu Sturdza (1743), Vasile Balş (1740), Iordache Dulgheru (1741), Iordache Cantacuzino (1742), Scarlat Ghica (1757), Iordache Balş, Constantin Vârnav, Ianache Canta, Iordache Canano, Leon Gheuca[34], Ioan Cantacuzino (zis si Ioniţă Deleanu sau Spătarul Cantacuzino Delean), Matei Cantacuzino, Jean Louis Carra[35] Iordachi Balş, Nicolae Balş, Ilie Catargiu, Manolachi Bogdan, Alecu Bogdan, Ioniţă Cuza, Gheorghe Jora, Ioan Gheuca (Ghenea), Ioan Apostol, Iordachi Alcaz, Costea Papafil, Iordache Dărmănescu, Roset Bălănescu, Manolachi Romano, Toma Cara, Iordache Russet Roznovanu, Gherasim Clipa-Barbovschi[36]
Lista boierilor conspiratori  cunoscuţi până înaintea acestui studiu
Dracchi Daponte, Iordache Balş, Manolachi Bogdan, Ioniţă Cuza, Iordache Dărmănescu, Roset Bălănescu, Manolachi Romano, Iordachi Canano, Iordachi Cantacuzino, Grigore Balș[37]
Lista boierilor conspiratori conform cu documentele descoperite de Tasin Gemil în arhivele din Istanbul
Mitropolitul Gavril Callimachi, Ioniţă Deleanu, Todiraşcu Balş, Spătarul Manase, Nicolae Balş, Ioniţă Sturza, Nicolae Ruset, Iordache Ghica, Vasilache Razu

Ca atare, punând cap la cap toate informaţiile, putem afirma că ,  din cei nouăsprezece boieri complotiști,  paisprezece  au fost francmasoni. Aceştia sunt : Dracchi Daponte, Manolachi Bogdan, Ioniţă Cuza, Iordache Dărmănescu, Roset Bălănescu, Manolachi Romano , Iordache Cantacuzino (cunoscuţi până acum) peste care se mai adaugă : Iordachi Canano, Ioniţă Deleanu, Iordache Balş, Nicolae Balş , Iordache Dărmănescu, Manolachi Romano (identificaţi punând cap la cap informaţiile din documentele descoperite de Tassim Gemil și informaţii cunoscute despre membrii Lojei Moldova).

Aspra pedepsire a conspiratorilor, avea să fie deplânsă şi să rămână viu împământenită în memoria colectivă a contemporanilor. Astfel că pe un Apostol (carte bisericească) dăruit de paharnicul Constantin Balş mânăstirii din Rădeni, au fost scrise următoarele: „…însăşi am însemnat că la veleat 1778 august 18 s-au tăiet capul lui Manolache Bogdan biv vel vornic şi a lui Ioniţă Cuza biv vel spătar, vineri spre sâmbătă, noaptea pe la zece ceasuri de noapte în turnul din curte dinspre Bahlui[38]. De asemenea, altă însemnare a vremii, ne spune că „la 1778, august 18, vineri noapte spre sâmbătă s-au tăiet Manolache Bogdan vel vornic şi Ioan Cuza biv vel spătar în Iaşi, în başca dennăuntru din curte, fiind acolo închişi într-acea noapte. Şi tăindu-li-să capitile, li-au pus pe laviţă la poarta curţii, şăzându de dimineaţă păr-la amiazăzi, văzându-le tot norodul, în zilele mării sale Constantin Moruz voivod. Şi s-au tăiet de un Pavăl căpitan de la Cosăuţ ot Soroca, fiind închis în temniţă cu pricină de vinovăţii călcării de hotar[39].

Despre boierul Dărmănescu,  marele savant Nicolae Iorga credea cu tărie că originile uneltirilor lui  vin tocmai în ideile francmasonice la care acesta aderaseră[40]. După isprăvirea pedepsei, acesta va avea preocupări culturale, ocupându-se de traducerea unor lucrări literare. Îl va convinge pe Alexandru Ciohoranul să „scrie” Istoria lui Alţidalis şi a Zelidiei care reprezintă o tălmăcire „di pe limba franţujască în limba moldoviniască în zilile prealuminatului şi preaînaltului domnu mărie sa Alexandru Constantin Mavrocordat voevod (1783)“[41]. Autorul lucrării este Vincent Voiture în 1783.

Ceea ce este interesant pentru noi este că îi „comandă” lui Gherasim Clipa-Barbovschi, arhidiaconului Mitropoliei, traducerea lucrării „Taina Francmasonilor”, lucrare scrisă de abatele Paru şi tipărită în Amsterdam în 1778[42]. Pentru părintele Gherasim a fost o adevărată provocare, deoarece numele i-a fost defăimat, dar în acelaşi timp a ales să facă traducerea până la urmă ca „toţi cei care vor ceti să cunoască greşita socoteală ce au de aciastă tagmă[43].  Gherasim era un fin cunoscător al limbii franceze, a petrecut mult timp prin Europa, fiind trimis cu diverse treburi ale Mitropoliei şi chiar ale Domnului, va deveni episcop de Roman, îl va ajuta pe filozoful Gobdelas la întocmirea „Economiei politice şi Generale”[44]. Este, de asemenea, cel care a făcut posibilă zugrăvirea catapetesmei bisericii episcopale din Iaşi în 1805, împodobind-o cu odoare aduse din Rusia.

          Tot Nicolae Iorga,  ne spune că Dărmănescu era un „perierghie de francmason[45]. Dintre toate înţelesurile cuvântului „perierghie” cel contextual ar fi de „preţios”, cu alte cuvinte, Dărmănescu a fost unul dintre cei mai preţioşi masoni, adică unul dintre cei care au fost adepţii care au înţeles în profunzime principiile acestui sistem de gândire spirituală.

Peeste toate acestea, putem afirma că, Dărmănescu făcea parte dintr-un grup de bibliofili moldoveni, grup ai cărui membrii, în totalitate, erau contra fanarioţilor[46], iar ideile revoluţionare din Occident, idei de sorginte masonică, care erau atât de bine împământenite în conştiinţa membrilor grupului de intelectuali, au fost şi rezultatul circulaţiei cărţilor venite din afară şi traducerii  lor[47]. „Faptul că acești gânditori, scriitori și patrioți au făcut parte dintr-o <<solidaritate secretă>> subminează valoarea acțiunilor lor în sferele culturale și politice. Acest lucru a fost posibil doar datorită sprijinului pe care numai integrarea într-o mișcare cu dimensiune europeană largă l-ar putea garanta[48]. Nu cunoaştem cu exactitate dacă membrii acestui club select de intelectuali, iubitori de carte, se poate confunda în totalitate cu membrii lojilor masonice din Moldova, însă putem afirma cu certitudine, că asupra ideilor revoluționare din cărţile respective, au existat reflexii în dările de seamă aferente întrunirilor din loje a francmasonilor moldoveni.

[1] Nicolae Iorga, Francmasoni şi Conspiratori în Moldova secolului al XVIII-lea, în “Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii istorice”, Serial III, Tomul III, Memoriul 12, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1928, p. 301.

[2]Ibidem., p. 302. „Aceasta carte ci să chiarmă Tilimah este a dumisale Iordache Darie Dărmănescu biv Vel Paharnic”.

[3] Nicolae Iorga, Din originile Politicanismului Român: O acţiune de opoziţie pe vremea Fanarioţilor, în “Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii istorice”, Serial III, Tomul III, Memoriul 12, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1928,  pp. 361 – 374.

[4] Scrieri şi Documente Greceşti privitoare la Istoria Românilor din anii 1592-1837, Culese şi publicate în Tomul XIII din Documentele Hurmuzaki de Papadopulos Kerameus (Hurmuzaki, XIII/2 ), traduse de G. Murnu şi C. Litzica, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, Bucureşti, 1914, p. 8.

[5] Efemeride. Scrise cu mâna sa de banul Constantin Carageea, în Hurmuzaki, XIII/2, pp. 70-102.

[6]  Hurmuzaki, XIII/2, p. 80.

[7] Ibidem., p.80.

[8]  Veniamin Ciobanu, Jurnal ieşean la sfârşit de veac (1775-1800), Iaşi, Ed. Junimea, 1980, p. 124.

[9] Sorin Grigoruţă,  Un doctor ieşean din a doua jumătate a veacului XVIII: Drachache Depasta, în Şedinţa lunară de comunicări a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie, Iaşi, 12 septembrie 2010,  pp. 33 – 35. „Doctorul Dăpaste, menţionat la Iaşi în 1741, iar mai apoi, peste mai bine de două decenii, în 1763, de doctorul Drăcachi Dăpaste...Este vorba despre unul din medicii lui Constantin Mavrocordat, cunoscut mai ales prin cronica închinată patronului său. Analizându-i opera în Istoria literaturii române, N. Iorga îl consideră pe Depasta ca fiind cel de-al doilea scriitor grec de la curtea lui Constantin Mavrocordat  şi afirma că ar fi făcut studii în Italia. Printre puţinele informaţii privitoare la viaţa şi activitatea doctorului filosof se regăseşte şi menţiunea întâlnită la Constantin Dapontes, care aminteşte că, la 8 octombrie 1739, dată la care Constantin Mavrocordat era domn în Muntenia, Memich Paşa a trimis domnului o scrisoare prin care-l ruga să-i împrumute doctorul său. A fost trimis doctorul Petrache Depaste, care pare să-şi fi dus sarcina la bun sfârşit deoarece, la 1 noiembrie 1739, după ce medicul revenise de la Silistra, seraschierul oferea domnului drept răsplată un cal, iar prin intermediul unei scrisori îşi exprima gratitudinea pentru sprijinul primit… Acestea sunt puţinele informaţii pe care le-am descoperit până acum despre doctorul Petru Depasta. Nu ştim încă dacă şi cu cine a fost căsătorit, însă există unele opinii conform cărora un fiu al său <<ajunge mai târziu boier mare în Moldova, pe când o fiică se mărită cu un boier muntean>>. Mai exact decât I. C. Filitti, autorul acestei ipoteze, N. Iorga precizează că „în 1783 întâlnim pe un Depaste vel spătar care pare a fi acelaşi cu Dracache Depaste”.

[10] Veniamin Ciobanu, op.cit., p. 124.

[11] Sorin Grigoruţă, op.cit, p.  39.

[12] Veniamin Ciobanul, op.cit, p. 130.

[13] Ibidem, p. 122.

[14] Ibidem.

[15] Tasin Gemil, Mărturii din arhivele turceşti referitoare la sfârşitul tragic al domnului Moldovei, Grigore Al, Ghica (1777), în „Revista Arhivelor”, nr.3, Editată de Direcţia Generală a Arhivelor Statului din R.S. România, Bucureşti, 1984, pp. 289 – 298.

[16] Ibidem, p. 292.

[17] Ibidem, p. 292.

[18] Arhivele Nationale Istorice Centrale, Colecţia Microfilme Turcia, r. 156, c.127.

[19] Tasin Gemil, op.cit, p. 292.

[20] Arhivele Naționale Istorice Centrale, Colecţia Microfilme Turcia, r.93, c. 191.

[21] Tasin Gemil, op.cit, p. 293.

[22] Ibidem, p. 293.

[23] Ibidem, pp. 295 – 298.

[24] Ibidem, p. 296.

[25] Hurmuzaki, XIII/2, p. 91.

[26] Ibidem, p. 92.

[27] Ibidem.

[28] Vasile Alexandru Urechia, Memoriu asupra perioadei din istoria românilor de la 1774-1786 însoţit de documente cu totul inedite, Bucureşti, 1893, pp. 174- 175.

[29] Hurmuzaki, XIII/2, p. 92.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Leonid Boicu, Principatele române în raporturile politice internaţionale (secolul al XVIII-lea), Editura Junimea, 1986, Iaşi, p. 209.

[33]  Lista francamsonior lojii Moldova  a fost recompusă punând la comun a informaţiile din :  Nicolae Iorga, Împărţirea, pe la 1802, a averii lui Mihai (Mină) Roset din Bălăneşti, în “Revista Istorică”, Dări de seamă, documente şi notiţe”, an XIX, nr.1-3, Tipografia „Datina Românească”, Vălenii de Munte, 1933, p. 50. Nicolae Iorga, Cronică, în “Revista Istorică”, Dări de seamă, documente şi notiţe, an XX, nr.4-6, Tipografia „Datina Românească”, Vălenii de Munte, 1934, pp. 283 – 302 şi  Atheneu Masonic, nr. 1, 2014, pp. 10 – 15.

[34] Daniel Beresniak, Francmasoneria în Europa de Est, Editura Nemira, București, 1994, pp. 130. Anexa cu lista personalităţilor vieţii politice, militare şi intelectuale româneşti care au făcut parte din masonerie, reprodus după raportul întocmit de Horia Nestorescu Bălceşti.

[35] Gheorghe Bichicean, Tudor. Sub semnul Eteriei, Din istoria Fracmasoneriei, Editura Adalex, Sibiu, 2016, p. 46.  Jean Louis Carra este unul dintre fondatorii Lojii Moldova şi în perioada 1774 – 1777 se afla la Curtea lui Grigore Alexandru Ghica.

[36] Daniel Beresniak, op.cit, p. 130. Anexa cu lista personalităţilor vieţii politice, militare şi intelectuale româneşti care au făcut parte din masonerie, reprodus după raportul întocmit de Horia Nestorescu Bălceşti.

[37] Nicolae Iorga, Din originile Politicanismului Român: O acţiune de opoziţie pe vremea Fanarioţilor, în Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii istorice, Serial III, Tomul III, Memoriul 12, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, Bucureşti 1928,  pp. 369-370. “Cad boierii erau in plină pribegie, la Hotin, din Septembre. Erau un Balanescu, un Darmanescu, batut la falangl de Voda, Manolachi Bals, Iordachi Cananau, ruda Callimachilor, Spatarul Iordachi Cantacuzino, Grigore Bals si altii, cari fuel bine primiti de Pasa”.

[38] Alexandru Simionescu, Mănăstirea Agafton din judeţul Botoşani, Tipografia Munca, Botoşani, 1929, p. 32.

[39] Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei, un Corpus editat de Ioan Caproşu şi Elena Chiaburu, vol. II (1751-1795) , Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008, p. 292.

[40] Nicolae Iorga, Francmasoni şi Conspiratori în Moldova secolului al XVIII-lea, în Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii istorice, Serial III, Tomul III, Memoriul 12, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1928,  p. 302.

[41] Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, vol. IV, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1992, p. 337.

[42] Maria Magdalena Szekely, Ce se scria în secolul al XVIII-lea în Țările Române?, în “Revista de istorie şi teorie literară”, Anul X, nr.1-4, Decembrie, 2016, p.129. „Taina Francmasonilor” reprezintă traducerea lucrării „L’Ordre des francs-maçons trahi. Le Secret des Mopses révélé. Chansons de la très vénérable confrérie des francs-maçons, précédées de quelques piecesde poésie” a autorului Gabriel Louis Calabre Perau.

[43] Nicolae Iorga, Francmasoni şi Conspiratori în Moldova secolului al XVIII-lea, în Analele Academiei Române, Memoriile secţiunii istorice, Serial III, Tomul III, Memoriul 12, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1928, p. 303.

[44]  Buciumul, II, p. 95 aprud. ibidem,   p. 303.

[45] Ibidem, p. 304.

[46] Alexandru Duţu, Mişcarea iluministă moldoveană de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în “SRdI”, an XIX, nr. 5, 1966, pp. 915 – 917.

[47]  Maria Magdalena Székely, op.cit, p. 280. „Cette incursion dans la vie intellectuelle de la Moldavie du XVIII siècle met en lumière des réalités à peine soupçonnées sont pas carrément contestées. La circulation des livres, les traductions, le mouvement des idées et des hommes nous révèlent un autre XVIII siècle que celui auquel nous étions habitués. Il est clair à présent qu’en Moldavie, dans la seconde moitié du „siècle phanariote”. il existait un d’intellectuels, aussi bien religieux que laics, bons connaisseurs de la <<coutume du pays>>. Mais aussi des moyens par lesquels celle-ci pouvait être mise au service de la régénération de la société roumaine”.

[48]  Ibidem. „Le fait que ces penseurs, ces écrivains, ces patriotes auraient fait partie de „solidarités secrètes” n’entâche en rien la valeur de leurs actions dans le domaine culturel et politique. Celles-ci n’étaient possibles que grâce à un appui que seule l’intégration dans un mouvement de dimension européenne pouvait leur assurer large”.

Studiul a fost publict în revista de gândire simbolică „Trivium”, nr. 1, 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

⸫⸫⸫⸫©2021 Cristian Moşneanu ⸫ Toate drepturile rezervate ⸫ Site cu content original⸫ Contact: cristian.mosneanu@gmail.com⸫⸫⸫⸫⸫