CRISTIAN MOSNEANU

ꙮꙮꙮ

A scrie o carte despre Regina Maria este cea mai mare onoare pe care o poate avea un cercetător şi, totodată, cea mai mare provocare, pentru că are datoria să scrie şi să transmită ȋn mod obiectiv şi corect toate faptele celei mai frumoase regine pe care a avut-o vreodată Europa. Ȋn istoria cunoscută a poporului nostru nu cred că a existat un conducător mai iubit decât regina noastră mamă. Indiferent ce s-a scris, ce se scrie și ce se va scrie despre ea, nici una din imaginile zugrăvite în condei despre “mama noastră” nu poate transmite starea de spirit a celor care au avut bucuria să o cunoască. Nimic nu poate înlocui sentimentul pe care oamenii l-au avut în inima lor în momentul întâlnirii cu regina, cea dătătoare de speranță, liniște și lumină. De ce o carte despre regina Maria în cadrul colecției ”CENTENARUL MARII UNIRI”? Ca să putem răspunde la această întrebare, ar trebui să facem o asociere simplă: rolul reginei-mamă în puzzle-ul complex din timpul începutului de secol XX la finalul căruia s-a realizat Marea Unire, este exact ca rolul unei regine pe tabla de șah la finalul unei partide. Scopul acestei cărţi este să aducă la cunostinţa dragilor noștri cititori exact acele lucruri importante, pe care regina le-a zămislit pentru desăvârşirea idealului național al acestui popor și binele făcut acestei ţări ȋn întreaga ei viață. Marea provocare pe care ne-o asumăm, ține de modul prin care am ales să transmitem informațiile, astfel încât oricine să poată reţine cu uşurinţă ceea ce ne dorim să transmitem ȋn această carte. Considerăm că este un gest de normalitate, ca fiecare român să aibă bine ȋmpământenit ȋn fiinţa lăuntrică referinţele rolului celei mai iubite regine din istoria poporului nostru și mai ales în contextul înfăptuirii Marii Uniri.

Ȋn istoria cunoscută a poporului nostru nu cred că a existat un conducător mai iubit decât Regina Maria. Devenind Regină, ȋn anul 1916 ea a fost cea care a l-a influenţat decisiv pe regele Ferdinand să intrăm ȋn război de partea Antantei. Acest lucru a făcut ca după terminarea războiului, datorită faptului că România a făcut parte din tabăra câştigătoare, teritoriul României să se întregească. Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureşul şi Sătmarul au intrat în componenţa Regatului Român.

În timpul Primului Război Mondial, va activa ca soră medicală pe front. Activitatea ei nu va fi una de faţadă, regina dând dovadă de un curaj nebun, aflându-se ȋn primele rânduri în tranșee şi va avea grijă de soldaţi. Activitatea ei de soră nu se va rezuma doar la soldaţi, ci și la orfani şi alte persoane nevoiaşe. Acest efort este recunoscut ca fiind un mare act de bravură al reginei chiar şi de către cei mai ȋnverșunați rivali ai ei.

După terminarea războiului, în timpul Conferinţei de Pace de la Paris, Marile Puteri aliate nu au vrut să recunoască unirea teritoriilor româneşti cu Vechiul Regat. Delegaţia română trimisă la Paris nu a avut sorţi de izbândă ȋn a-i convinge pe cei care conduceau conferinţa să recunoască oficial Unirea. Atunci, regina Maria merge într-o vizită neoficială la Paris și se întâlneşte cu principalii lideri politici străini care se aflau acolo reuşind să încline balanţa în favoarea României.

“Regina Maria”, este al treilea volum al colecției de istorie ”Centenarul Marii Uniri”.

Cartea se poate comanda online de pe site-ul editirii Librex : https://www.librex.ro/browse-by/autor/cristian-mosneanu/, alte librării online precum şi din toate libreriile Cărtureşti, Eminescu şi Sadoveanu din întraga ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *