Cristian Moşneanu

ꙮꙮꙮ

…te descopăr iar ȋn acest loc troienit şi plin de frunze putrezinde.Până şi din poza aceasta mă priveşti zâmbind.Ce faci? Nu mă dojeneşti? Bagă-te din nou ȋn sufletul meu să vezi ce simt.Uite… am fost iar prin pădurea de brad şi am adunat tămâie aşa cum făceam odinioară. O să ţi-o las aici, stiu că iţi place mult mirosul ei…

Nu te superi pe mine că stau cu capul ȋn jos, dar nu pot altfel, nu ai prea multe motive să fii mândră de mine.

Ȋţi promit… da.. ştiu că nu trebuie.. dar o să ȋncerc…

Nu vrei să mă astepţi din nou cu praz,vin şi nuci… ce zici dacă o să mă duc la furat de cireşe? Nu ai vrea să mă croieşti cu jârtia din nou?

Ȋţi mai aminteşti când am plâns ȋmpreună după prima mea dezamăgire ȋn amor…

Mă cutremur şi acum.

Câtă dreptate aveai ȋn toate şi eu atunci râdeam ca un nătăntoc de poveţele tale.

Chiar dacă taci, să ştii că ȋnţeleg totul…

Intuiesc ce gândeşti…

Nu ştiu când se va ȋntâmpla,

Dar promit că nu voi mai reveni la tine singur,

Iar cu cât voi ȋntârzia, buchetul de trandafiri albi va fi şi mai mare.

Acum te las, dar te iau cu mine …

Vorbesc prostii, mă prefac a nu şti că eşti cu mine.

 

(Din volumul Gânduri şi Rănduri, Ploieşti, Editura Explorator, Decembrie 2014- In memoriam bunicii mele Ionită Viorica Victoria, 15 august 1927- 26 aprilie 2008)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *